Australia reduce intervalul de administrare a dozei booster la 5 luni
Australia reduce la 5 luni intervalul de administrare a dozei booster, în contextul creşterii numărului de cazuri Omicron.
Incendii puternice mistuie Australia
Incendii de vegetaţie puternice mistuie vestul Australiei.
Australia aprobă vaccinul Pfizer pentru copii cu vârste între 5 şi 11 ani
Modifică dimensiunea fontului:Play Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Australia (TGA) a aprobat duminică vaccinul anti-COVID-19 de la Pfizer pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, relatează Reuters.
Australia a identificat primul caz de infectare cu Omicron, cu transmitere locală
Autorităţile australiene au anunţat vineri că au depistat un prim caz de infectare cu varianta Omicron la un elev care nu a călătorit în străinătate, ceea ce indică faptul că varianta a început să se transmită la nivel local în Australia, transmite AFP.
Incendiu la un centru de carantină
O femeie din Australia a dat foc hotelului în care era cazată.
Omicron a ajuns şi în Australia
Autorităţile sanitare australiene au anunţat că au detectat prezenţa variantei de coronavirus Omicron la doi pasageri care au sosit din Africa Australă la Sydney, informează duminică dpa.
Urşii Kaola, pe cale de dispariţie
În numai câteva decenii, urşii koala vor putea fi admiraţi doar în grădinile zoologice sau în înregistrările video.
Submarine: Australia semnează cu SUA şi Marea Britanie un acord
Australia s-a angajat oficial luni într-un program foarte contestat de a se dota cu submarine cu propulsie nucleara în cadrul unei noi alianţe de apărare cu Marea Britanie şi Statele Unite, notează AFP.
Australia îşi redeschide frontierele pentru studenţi şi muncitori calificaţi
Australia a anunţat luni că va primi din nou studenţii străini, muncitorii calificaţi şi deţinătorii de vize turistice/de lucru începând de luna viitoare, relaxând unele din cele mai dure restricţii legate de COVID-19 din lume, notează AFP.
Şi-a aprins decoraţiunile de Crăciun prea devreme
O tânără dintr-un sat elveţian de lângă Zurich a fost la un pas să fie amendată pentru prea mult entuziasm legat de venirea Crăciunului! Vecinii ei au depus o plângere pentru ” nerespectarea perioadei de ”Advent”, perioadă pe care elveţienii o iau foarte în serios şi în care se.
Imagini spectaculoase cu migraţia crabilor, în Australia: Autorităţile le-au construit un pod, ca să nu fie călcaţi de maşini
Pentru crabii din Australia a început sezonul migraţiei şi, ca în fiecare an, imaginile sunt spectaculoase.
Un român cu atribuţii cât Arafat şi Gheorghiţă la un loc a învins pandemia în Australia
Expert în medicina dezastrelor, Tudor Codreanu coordonează răspunsul la criza COVID-19 în toată Australia de Vest, cu rezultate excelente: doar 1.