Parlamentul European cere eliminarea experimentelor pe animale în scopuri ştiinţifice
Parlamentul European cere Uniunii Europene, într-un text adoptat joi, să accelereze trecerea la un sistem care să nu mai folosească experimente pe animale pentru cercetarea ştiinţifică.
Animalele sălbatice, monitorizate atent de rangeri
Rangerii Parcului Natural „Putna” - Vrancea se află în plin sezon de monitorizare a carnivorelor mari- urşi, lupi şi chiar râşi.
Europarlamentarul Carmen Avram: Riscăm în continuare interzicerea transportului de animale vii
Bătălia pentru reglementările privind transportul de animale vii este departe de a fi încheiată la nivel european.
Animale vaccinate contra COVID-19 în SUA. Măsura a fost adoptată după ce mai multe animale au murit din această cauză
Americanii trec la vaccinarea animalelor împotriva COVID-19.
Campanie de informare cu privire la beneficiile microcipării şi sterilizării animalelor
Consiliul Judeţean Ilfov şi Primăria Capitalei demarează miercuri o campanie de informare cu privire la beneficiile microcipării şi sterilizării animalelor şi la responsabilităţile legale ale deţinătorilor acestora.
Pestă porcină, descoperită la alte două ferme din judeţul Buzău. Mii de animale vor fi sacrificate
Virusul pestei porcine africane a pătruns în alte două ferme din judeţul Buzău unde sunt crescuţi mii de porci, care vor trebui sacrificaţi.
Spintecătorul de arici
Un bărbat în vârstă de 35 de ani a ucis cu cruzime mai mulţi arici, pisici şi iepuri şi a împrăştiat leşurile acestora pe străzi! Bărbatul a fost prins de poliţişti şi este anchetat pentru cruzime faţă de animale.
Incendii în mai multe zone din ţară: Au ars hectare întregi de vegetaţie şi au fost în pericol mai multe gospodării şi animale
Hectare întregi de vegetaţie au ars în urma unor incendii care au avut loc astăzi în mai multe zone din ţară.
Dacă nu pierdea chibriturile, dezastrul era mult mai mare
Un piroman a provocat azi-noapte patru incendii cu pagube uriaşe, într-o localitate din judeţul Suceava.
500 de urşi în judeţu Bacău. 61 este numărul optim
În judeţul Bacău sunt circa 500 de urşi, faţă de un optim de 61 de exemplare, potrivit informaţiilor prezentate, joi, de prefectul Leonard Ioan Bulai.
11 zile de haos în Grecia, unde oamenii fug disperaţi din calea focului, iar animalele mor sufocate. Premier: Vara noastră e de coşmar
Vara noastră este de coşmar - aşa descrie premierul grec cele 11 zile de când ţara lui luptă cu incendii de vegetaţie şi o caniculă cum n-a mai văzut Grecia în ultimele decenii.
Controale ANSVSA la producătorii de furaje animale – 22 de afaceri închise
Conceptul Uniunii Europene “de la fermă la furculiţă” aplicat şi în ţara noastră implică verificarea fiecărei verigi a lanţului alimentar, de la hrana animalelor până la produsul final, care ajunge pe masa consumatorului.