500 de urşi în judeţu Bacău. 61 este numărul optim

500 de urşi în judeţu Bacău. 61 este numărul optim

În judeţul Bacău sunt circa 500 de urşi, faţă de un optim de 61 de exemplare, potrivit informaţiilor prezentate, joi, de prefectul Leonard Ioan Bulai.

Acesta a precizat într-o postare pe Facebook că a convocat o şedinţă de lucru cu reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii pe linia implementării OUG 81/2021 cu privire la prevenirea şi combaterea atacurilor urşilor.

"Este important de menţionat că o astfel de legislaţie era necesară, mai ales că şi în judeţul Bacău efectivele de urşi sunt mult peste efectivul optim. 500 în realitate, raportat la optimul de 61. Numai anul aceasta s-au emis 38 de alerte cu privire la prezenţa ursului în apropiere de localităţi, cele mai cunoscute cazuri fiind la Slănic Moldova şi Caşin", a informat Leonard Ioan Bulai.

Prefectul de Bacău a adăugat că a parcurs legislaţia alături de cei prezenţi la şedinţă, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc o reuniune în format lărgit, alături de primarii din judeţ, administratorii fondurilor de vânătoare şi medicii veterinari, pentru a stabili clar ce paşi are de urmat fiecare instituţie.

Sursa: Agerpres

Afla mai multe despreanimalebacaunumar mareursi
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt