Reconectarea Unităţii 1 a centralei nucleare de la Cernavodă la Sistemul Energetic Naţional a fost amânată cu o zi, faţă de programul anunţat iniţial. Reactorul va fi repus în funcţiune vineri, 13 noiembrie, urmând să atingă puterea nominală o zi mai târziu.
Nuclearelectrica SA a anunţat, miercuri seară, că Unitatea 1 CNE Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Naţional pe 13 noiembrie 2026.
Decizia presupune o decalare cu 24 de ore faţă de calendarul comunicat anterior de companie, care prevedea revenirea reactorului în sistem joi.
„SN Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 1 CNE Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Naţional în data de 13 noiembrie 2026, cu o decalare de o zi faţă de programul comunicat iniţial prin raportul curent de astăzi, 11 noiembrie 2026.
Astfel, Unitatea 1 CNE Cernavodă va atinge puterea nominală în data de 14 noiembrie 2026”, anunţă, miercuri seară, Nuclearelectrica SA, într-un comunicat transmis la BVB.
De ce a fost amânată reconectarea Unităţii 1 de la Cernavodă
Reprezentanţii companiei au explicat că modificarea calendarului este determinată de timpul suplimentar necesar pentru finalizarea lucrărilor de remediere. Acestea sunt realizate cu respectarea procedurilor şi a normelor de securitate nucleară.
„Efectuarea lucrărilor de remediere la nivelul Unităţii 1 se realizează în baza procedurilor aplicabile, în condiţii de maximă securitate nucleară, fără impact asupra personalului şi mediului înconjurător”, arată comunicatul.
Unitatea 1 a fost deconectată luni seară de la Sistemul Energetic Naţional, în urma unei defecţiuni apărute la partea nenucleară. Incidentul s-a produs după ce reactorul fusese resincronizat la reţea vinerea trecută.
Ce se întâmplă cu Unitatea 2 de la Cernavodă
Tot miercuri, Unitatea 2 a centralei a fost conectată la Sistemul Energetic Naţional şi urmează să atingă puterea nominală joi, 12 noiembrie.
După revenirea ambelor unităţi în funcţiune, centrala de la Cernavodă va asigura aproximativ 20% din necesarul de consum al României.
Ambele reactoare au fost oprite în cursul verii, pe fondul debitului scăzut al Dunării. Unitatea 1 a fost oprită controlat pe 28 iulie, iar Unitatea 2 a fost deconectată treptat începând cu 13 august, ceea ce a dus la oprirea totală a centralei nucleare.







