Zelenski face apel la noi 'presiuni' asupra Moscovei pentru a 'pune capăt' războiului din Ucraina

Zelenski face apel la noi 'presiuni' asupra Moscovei pentru a 'pune capăt' războiului din Ucraina

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut duminică aliaţilor săi să facă 'presiune' asupra Moscovei pentru a 'pune capăt' războiului, la câteva ore după ce noi raiduri ruseşti au provocat cel puţin trei morţi şi zece răniţi la Kiev, potrivit autorităţilor locale, relatează AFP şi Reuters.

'Avem nevoie de noi soluţii şi noi presiuni asupra Moscovei pentru a pune capăt acestor atacuri şi acestui război', a insistat Zelenski într-un mesaj transmis pe reţelele de socializare.

Negociatorii americani urmează să se întâlnească luni separat cu delegaţiile ucraineană şi rusă în Arabia Saudită pentru a discuta despre o potenţială încetare a focului, scrie Agerpres.

Discuţiile prevăzute pentru luni la Riad între Rusia şi SUA vor fi 'un pas către o întâlnire faţă în faţă' între preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump, aşa cum a fost şi recenta convorbire telefonică dintre cei doi lideri, a comentat duminică Kremlinul, potrivit agenţiei Interfax, preluată de Reuters.

SUA speră să se ajungă la un acord amplu de încetare a focului până la 20 aprilie, au indicat surse informate citate duminică de Bloomberg.

Afla mai multe desprezelenski
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt