Peste 5.000 de persoane se află în Piaţa Unirii din Iaşi, pentru a celebra 166 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.
În momentul în care autorităţile locale şi reprezentanţii PNL şi PSD au ajuns în Piaţa Unirii, au fost huiduiţi de o parte din populaţia care aşteaptă în spatele grilajelor de metal care împrejmuiesc Piaţa Unirii, să înceapă manifestările.
Conform programului, de la ora 11,00 încep manifestările oficiale din Piaţa Unirii, cu onorul militar, urmat de intonarea Imnului National, un Te Deum şi depunere de coroane, paradă militară şi Hora Unirii.
Ulterior, oficialii se vor deplasa spre Mănăstirea Trei Ierarhi, pentru a depune coroane de flori la mormântul domnitorului Al.I.Cuza.