Tentativă de sinucidere cu repetiţie

Tentativă de sinucidere cu repetiţie

A pus pe jar politia, pompierii, jandarmii şi echipaje de ambulanţă. Un bărbat din Timişoara a ameninţat că îşi pune
capăt zilelor. După aproape 5 ore de discuţii, în care au fost implicaţi negociatori ai poliţiei, forţe speciale de intervenţie,
dar şi medici şi pompieri, individul a acceptat să fie condus la psihiatrie.

Alarma s-a dat în jurul orei 8 când un locatar al unui bloc de 4 etaje de la periferia Timişoarei a sunat la poliţia locală
spunând că vecinul lui a ameninţat că vrea să-şi pună capăt zilelor. Imediat la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de poliţie, dar şi SMURD şi pompieri. Bărbatul, de 49 de ani, a mai ameninţat şi în trecut că va recurge la acest gest.

Zona a fost izolată, iar pompierii au instalat o saltea de salvare. De asemenea, a fost ridicata o scară de intervenţii.
Negociatorul poliţiei a vorbit cu bărbatul care aminţa că se sinucide. Individul nu era coerent, spun reprezentanţii forţelor
de ordine şi cu greu s-a stabilit un dialog cu el.

Dupa aproape 5 ore de negocieri bărbatul a acceptat să deschidă uşa apartamentului, iar trupele speciale de la SAS
au intrat în locuinţă şi l-au reţinut.

Bărbatul avea câteva răni la mâini şi gat pe care si le-a provocat singur. A fost dus la spitalul judeţean pentru
investigaţii după care a fost transferat la psihiatrie

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt