Românii se tem de credite mai mari. Taxă de 2% pe afacerile băncilor

Românii se tem de credite mai mari. Taxă de 2% pe afacerile băncilor

De ce ne e frică nu scăpăm. Adică de preţuri şi mai mari, după modificările fiscale ale Guvernului. Prima temere a românilor este că se scumpesc creditele, după ce băncile vor fi taxate cu 2% din cifra de afaceri. Un nou impozit va fi şi în industria de petrol şi ar putea duce la creşterea preţului benzinei, dar şi al gazelor, la iarnă. Executivul a strecurat aceste taxe în pachetul măsurilor fiscale pe ultima sută de metri. Iar majorarea salariului minim aduce după ea amenzi de circulaţie mai mari. 

Gândul că banca le va majora creditele.care şi-aşa au crescut în mod repetat în ultimii ani, îi îngrijorează pe mulţi. Noul impozit, de 2% pe cifra de afaceri a băncilor, ar aduce statului peste 800 de milioane de lei la buget, în fiecare an, conform calculelor Profit.ro. Dacă se va reflecta asupra clienţilor clienţilor, povara creditelor se măreşte considerabil. Alţii vor fi descurajaţi şi nici măcar nu vor îndrăzni să mai ia împrumuturi.

Şi nu este singura schimbare, făcută în ultima clipă de Guvern. Sărbători ca zilele comunei sau ale oraşului, din banii publici, au liber la organizare. Cine va vrea să meargă să-şi vadă artistul preferat la un concert organizat de firme private va plăti însă mai mult. Şi la pompă situaţia va fi la fel, în contextul în care statul impune un nou impozit, de 0,5%, pe afacerile companiilor din industria de petrol şi gaze. 

Un amendament care a creat vâlvă a fost cel legat de Pilonul II de pensii. Dacă trecea, fiecare angajat român era obligat să depună o cerere în scris pentru a continua cotizaţiile. În caz contrar, banii se duceau automat la Pilonul 1, iar milioane de români ar fi  rămas fără această pensie.

Nu în ultimul rând, Guvernul va majora salariul minim pe economie la 3.300 de lei, astfel că vor creşte şi amenzile de circulaţie. De la 1 ianuarie 2024, punctul de amendă se majorează cu 15%, de la 145 de lei la 165 de lei.. Spre exemplu, pentru o parcare neregulamentară, adică 6 puncte, veţi plăti 990 de lei în loc de 870.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt