Rata şomajului în zona euro a rămas stabilă în luna ianuarie, la 6,2%, în timp ce în cazul Uniunii Europene, rata şomajului a rămas stabilă la 5,8%, potrivit cifrelor publicate de Eurostat.
În cifre absolute, 12,82 milioane de persoane din UE erau în şomaj în luna ianuarie, dintre care 10,65 milioane în ţările din zona euro. Comparativ cu situaţia din luna decembrie 2024, numărul şomerilor a scăzut cu 8.000 persoane în UE şi cu 42.000 de persoane în zona euro, scrie Agerpres.
Cele mai mici rate ale şomajului din UE au fost înregistrate în Cehia, Polonia (ambele cu 2,6%) şi Malta (3%). La polul opus, cele mai ridicate rate ale şomajului au fost înregistrate în Spania (10,4%) şi Suedia (8,9%). În România, datele Eurostat arată că rata şomajului a scăzut până la 5,5% în luna ianuarie 2025, de la un nivel de 5,7% în luna decembrie 2024.
Criteriul utilizat de Eurostat pentru a defini şomajul este cel al Biroului Internaţional al Muncii (BIM). Şomerii, conform definiţiei BIM, sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele trei condiţii: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.
În cazul României, potrivit datelor publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,5% în luna ianuarie 2025, în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna decembrie 2024.
Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,7 puncte procentuale mai mare decât la femei, valorile fiind 5,8% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,1% în cazul celor de sex feminin.
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna ianuarie a anului 2025 a fost de 450.900 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (462.700 persoane) şi faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (455.300 persoane).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,2% pentru luna ianuarie 2025 (4,5% în cazul bărbaţilor şi 3,9% în cazul femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 72% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna ianuarie 2025.
Potrivit INS, reţine în continuare atenţia nivelul ridicat, de 26,3%, al ratei şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), înregistrat în perioada octombrie - decembrie 2024.