PSD primeşte cea mai mare subvenţie de la stat. Câţi bani au primit partidele în septembrie

PSD primeşte cea mai mare subvenţie de la stat. Câţi bani au primit partidele în septembrie

Partidele politice au primit, în septembrie, peste 15,4 milioane de lei de la bugetul de stat. PSD a încasat cea mai mare sumă, peste 5,1 milioane de lei, urmat de AUR şi PNL. Banii au fost viraţi de Autoritatea Electorală Permanentă pe 9 septembrie.

PSD, peste 5 milioane de lei într-o singură lună

În total, opt formaţiuni politice au primit în septembrie subvenţii de 15.470.004 lei de la bugetul de stat.

PSD se află pe primul loc în clasamentul sumelor primite, cu peste 5,1 milioane de lei. AUR a primit peste 3 milioane de lei, iar PNL aproape 2,8 milioane de lei.

Sumele sunt aproape identice cu cele acordate în lunile iulie şi august. Şi atunci, partidele au primit în total câte 15.470.004 lei. În iunie, suma totală a fost cu doar trei lei mai mică.

Pentru întregul an 2026, bugetul alocat subvenţiilor pentru cele opt partide este de aproximativ 209 milioane de lei. Suma este cu 10% mai mică decât în 2025, când partidele au avut la dispoziţie aproximativ 232 de milioane de lei.

Cum se împart banii de la buget

Subvenţiile sunt acordate lunar prin bugetul Autorităţii Electorale Permanente. Banii sunt împărţiţi în funcţie de rezultatele obţinute de partide la alegerile parlamentare şi locale.

Potrivit legii, 75% din fondurile destinate subvenţiilor sunt repartizate în funcţie de voturile obţinute la alegerile parlamentare, iar 25% în funcţie de rezultatele de la alegerile locale.

Modul în care sunt cheltuiţi banii rămâne însă un subiect controversat. Expert Forum arăta, într-o analiză publicată în august, că partidele declaraseră în primele şapte luni ale anului cheltuieli de aproape 100 de milioane de lei din subvenţii.

Din această sumă, 26,4 milioane de lei au fost raportaţi pentru presă şi propagandă. Organizaţia atrage atenţia că, în cazul unei părţi dintre contracte, este dificil de identificat beneficiarul final al banilor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI