O tânără de 19 ani din Bucureşti a decedat şi alţi patru tineri au fost răniţi într-un accident petrecut în noaptea de marţi spre miercuri, pe drumul judeţean 222 din Tulcea. Cauza accidentul a fost viteza, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean, care a mai precizat că şoferul consumase alcool.
În maşina condusă de un tânăr în vârstă de 19 ani, tot din Bucureşti, se aflau cinci pasageri în total. În apropierea satului Lunca din judeţul Tulcea, şoferul, pe fondul altor preocupări şi al vitezei, a pierdut controlul autoturismului şi a lovit un pom de pe marginea drumului.
„În urma accidentului a rezultat decesul unei tinere de 19 ani, din Bucureşti, rănirea uşoară a şoferului şi a trei pasageri cu vârste între 16 şi 19 ani. Conducătorul auto poseda permis de conducere corespunzător categoriei, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat pozitiv”, au informat reprezentanţii IPJ.