Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că securitatea naţională şi atragerea investiţiilor străine sunt principalele sale priorităţi. Într-un interviu acordat unui post de radio american, şeful statului a vorbit despre economia României, cooperarea militară cu SUA şi ameninţările Rusiei.
Nicuşor Dan susţine că România poate fi un partener de încredere pentru Statele Unite şi un loc atractiv pentru investiţii, în pofida crizei guvernamentale din ultimele cinci luni.
Preşedintele a declarat, în emisiunea „The Julie Mason Show”, difuzată de SiriusXM, că economia începe să se stabilizeze, iar statul a continuat să funcţioneze.
„Au existat mai multe încercări în această perioadă. Dar important este că, în tot acest timp, statul a continuat să funcţioneze”, a afirmat şeful statului, precizând că România are un nou guvern.
Referitor la evoluţia economică, Nicuşor Dan a amintit creşterea din ultimele două decenii şi reducerea deficitului bugetar.
„În ultimii 20 de ani, am avut o creştere extraordinară. În această perioadă, PIB-ul nostru s-a triplat”, a subliniat preşedintele, adăugând că România a îndeplinit criteriile pentru aderarea la OCDE.
Nicuşor Dan vrea mai multe investiţii americane în România
Preşedintele consideră că România are avantaje importante pentru investitorii străini, precum forţa de muncă, oportunităţile din energie şi tradiţia în tehnologie, IT şi matematică.
„Prin urmare, o mare parte din activitatea mea constă în atragerea unor investiţii importante în România”, a explicat Nicuşor Dan.
În domeniul apărării, şeful statului a precizat că România a ajuns la cheltuieli militare de 2,5% din PIB şi investeşte patru miliarde de dolari în baza de la Kogălniceanu, care ar urma să devină cea mai mare din Europa.
Prezenţa militară americană, importantă pentru securitatea regională
Nicuşor Dan a pledat pentru creşterea numărului de militari americani staţionaţi în România, apreciind că prezenţa acestora contribuie la stabilitatea regiunii Mării Negre.
Preşedintele a vorbit şi despre dronele care pătrund în spaţiul românesc, acuzând Rusia că încearcă să extindă conflictul din Ucraina. El a afirmat că România încearcă să gestioneze aceste ameninţări fără o escaladare suplimentară.
În privinţa negocierilor de pace, Nicuşor Dan a spus că orice iniţiativă este binevenită, însă nu consideră că Moscova este pregătită să pună capăt războiului.







