Incidentul de astăzi din Pasajul Unirii readuce în atenţie o problemă pe care am mai întâlnit-o în situaţii limită! Lipsa unei reactii, a ajutorului pentru victime, practic o lipsă de empatie si de simt civic. Maşinile din pasaj au trecut pe langa autoturismul în flăcări. Abia abia dupa două minute un şofer a oprit să ii ajute pe pasageri. Situaţii de acest gen provin si din lipsa totală a educaţiei rutiere. Traversăm fără să respectăm regulile, centura de siguranţă este de prea multe ori opţională, copiii nu mai fac ore de circulaţie rutieră, iar de la şcoala de şoferi lipseşte instructajul în caz de incendiu sau alte accidente.
Regulile sunt simple şi ar trebui învăţate din şcoală, apoi predate şi repetate la şcoala de şoferi, pentru că învăţarea
unor paşi este modalitate prin care se pot evita tragedii, Atunci când aceste lucuri nu se întâmplă avem
situaţii ca cele de astăzi.
Ceea ce ştim puţin sau deloc este despre sursa acestor incedii. De cele mai multe ori este vorba despre izolarea proasta a firelor electrice. Dacă focul este localizat în partea din faţă, este imposibil să se producă o explozie. Mai mult, dacă focul e localizat sub capota motorului, nu va exploda nimic.
Soluţia este educaţia, pe toate palierele, începută cât mai timpuriu cu felul în care traversăm strada, continuată la
gimnaziu, liceu, apoi la şcoala de şoferi şi încheiată cu cursuri de conducere preventivă.