Liderul Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, a susţinut că partidul pe care îl conduce trebuie să facă parte din orice soluţie de guvernare, după consultările desfăşurate la Palatul Cotroceni cu preşedintele Nicuşor Dan. Întâlnirea a avut loc în contextul reluării negocierilor pentru desemnarea unui nou premier, după ce Guvernul propus de Adrian Veştea a fost respins de Parlament.
La finalul discuţiilor, George Simion a afirmat că a remarcat o schimbare de abordare din partea şefului statului şi a insistat asupra ideii că AUR nu poate fi ignorat în actuala ecuaţie politică.
„Ne bucură faptul că domnul Nicuşor Dan şi-a schimbat ritmul, mult mai rapid, mult mai la subiect. Aş începe prin a repeta ceea ce ieri, cred că, a înţeles toată lumea. Fără AUR nu se poate”, a spus după consultări George Simion.
Preşedintele formaţiunii a declarat că România traversează o perioadă dificilă şi că partidul său a mers la consultările de la Cotroceni cu propuneri concrete. Potrivit acestuia, AUR a prezentat atât un program pentru depăşirea actualei crize politice şi economice, cât şi un candidat propriu pentru funcţia de prim-ministru.
„România a fost adusă în această situaţie de guvernările iresponsabile şi de conducătorii slabi pe care i-am avut. AUR, ca de fiecare dată în zilele acestea de criză, a venit în faţa lui Nicuşor Dan cu o propunere de program de ieşire din criză şi cu o propunere de premier AUR, desigur respectând votul românilor. Cred că am fost singurii care am respectat voinţa românilor aşa cum a rezultat ea din alegerile din data de 1 decembrie 2024. Suntem al doilea partid al ţării, în urma acelor alegeri PSD-ul a fost cel mai votat partid. Obiectivele noastre politice le-am enumerat de-a lungul ultimei luni”, a adăugat Simion.
Liderul AUR a susţinut că formaţiunea sa şi-a exprimat în mod constant poziţia în ultimele săptămâni şi că soluţiile propuse nu au fost luate în considerare de ceilalţi actori politici.
George Simion a apreciat că perioada scursă de la începutul crizei guvernamentale a fost irosită şi a pus responsabilitatea pentru această situaţie pe seama preşedintelui Nicuşor Dan. În opinia sa, desemnările făcute până acum pentru funcţia de premier nu au reflectat rezultatul alegerilor parlamentare şi nici raportul de forţe existent în Legislativ.
„Am avut dreptate în tot ceea ce am spus. Cine decontează această lună pierdută? Din vina preşedintelui. Preşedintele s-a încăpăţânat să încalce voinţa democratică, Constituţia şi să facă nişte desemnări care nu reflectă voinţa populară, nu reflectă votul, ci reflectă voinţa lui personal. S-a dovedit - şi AUR a arătat în Parlament - faptul că voinţa personală a lui Nicuşor Dan nu poate trece peste voinţa poporului”, mai spus George Simion.
Consultările de la Palatul Cotroceni continuă şi cu celelalte formaţiuni parlamentare, urmând ca preşedintele să decidă în perioada următoare pe cine va desemna pentru formarea unui nou Guvern. În condiţiile în care două încercări de învestire au eşuat, alegerea viitorului candidat la funcţia de premier este considerată decisivă pentru evitarea prelungirii blocajului politic şi, implicit, a riscului organizării alegerilor parlamentare anticipate.







