Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti ocupă prima poziţie între instituţiile de învăţământ superior din România incluse în ediţia 2026 a Performance Ranking of Scientific Papers, cunoscut şi sub denumirea de NTU Ranking. Clasamentul analizează exclusiv performanţa universităţilor în domeniul cercetării ştiinţifice, pe baza unor indicatori bibliometrici.
Reprezentanţii UMF „Carol Davila” consideră rezultatul o nouă confirmare a poziţiei pe care instituţia o are în învăţământul medical românesc, dar şi a progresului înregistrat pe plan internaţional.
„O nouă recunoaştere internaţională a performanţei în cercetare ştiinţifică medicală pentru Universitatea de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» din Bucureşti a venit recent din partea prestigiosului Performance Ranking of Scientific Papers for World Universities (NTU Ranking)-ediţia 2026, fapt ce reconfirmă statutul UMFCD de lider al învăţământului superior medical din România, precum şi o ascensiune remarcabilă în ierarhia mondială”, au transmis reprezentanţii UMF „Carol Davila”, potrivit News.ro.
În clasamentul general, universitatea bucureşteană a ajuns pe poziţia 597 la nivel mondial. În România, UMF „Carol Davila” ocupă primul loc dintre cele patru universităţi incluse în ediţia din acest an.
Rezultatul este şi mai important în domeniul Medicină. Instituţia se află pe locul 261 la nivel mondial şi este singura universitate românească prezentă în această categorie.
Rectorul UMF „Carol Davila”, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, consideră că evoluţia reflectă maturizarea comunităţii academice şi direcţia strategică adoptată în cercetare.
„Rezultatele obţinute de Universitatea de Medicină şi Farmacie «Carol Davila» în ediţia 2026 a Performance Ranking of Scientific Papers constituie o reconfirmare a valorii şi a maturităţii comunităţii noastre academice, precum şi a direcţiei strategice pe care o urmăm în dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi a excelenţei universitare. Acest rezultat nu reprezintă doar o validare a performanţelor noastre de astăzi, ci şi o responsabilitate pentru viitor: aceea de a consolida poziţia UMF «Carol Davila» ca universitate de referinţă în spaţiul european şi internaţional al medicinei, fidelă valorilor care ne definesc: Iniţiere, Evoluţie, Excelenţă” a declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rectorul Universităţii de Medicină Şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.
Ediţia din 2026 arată şi o creştere semnificativă faţă de clasamentul anterior. UMF „Carol Davila” a urcat 91 de poziţii în ierarhia mondială generală şi alte şapte poziţii în clasamentul dedicat Medicinei.
„Faptul că ocupăm prima poziţie la nivel naţional în clasamentul general şi că suntem singura universitate din România clasată în domeniul Medicină reprezintă o recunoaştere internaţională a unei munci susţinute, desfăşurate cu rigoare, responsabilitate şi perseverenţă. Motiv pentru care, adresez întreaga mea recunoştinţă şi apreciere cadrelor didactice şi cercetătorilor Universităţii, studenţilor, doctoranzilor, medicilor, rezidenţilor şi tuturor membrilor comunităţii academice a UMF «Carol Davila», ale căror contribuţii individuale şi colective au făcut posibil acest rezultat. Performanţa unei universităţi se construieşte prin inteligenţa, dedicarea şi spiritul de colaborare al oamenilor săi, iar această reuşită aparţine întregii noastre comunităţi” a adăugat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga.
Clasamentul este realizat anual, din 2012, de National Taiwan University. Evaluarea se bazează pe rezultatele cercetării, fiind analizate, pe o perioadă de 11 ani, numărul publicaţiilor, citările şi ponderea articolelor apărute în reviste cu factor de impact ridicat.







