Securitatea avea 14.629 de angajaţi în septembrie 1988, cu puţin peste un an înainte de căderea regimului comunist. Datele apar în documente originale publicate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi arată cum era organizat aparatul represiv al regimului Nicolae Ceauşescu, de la structurile centrale şi trupele de securitate până la inspectoratele judeţene.
Peste 14.000 de angajaţi în aparatul Securităţii
Potrivit documentelor datate 24 septembrie 1988 şi provenite din dosarul fostului ministru de Interne Iulian Vlad, Departamentul Securităţii Statului (DSS) avea în total 14.629 de angajaţi.
Cea mai mare parte a personalului era împărţită între aparatul central, trupele de securitate şi structurile teritoriale.
Aparatul central al DSS, cu sediul în Bucureşti, avea 6.023 de cadre, reprezentând peste 41% din total. Aici se aflau structurile care se ocupau de informaţii, contraspionaj, supraveghere, interceptări şi analiză.
Trupele de Securitate numărau 2.737 de cadre, adică aproximativ 19% din efectiv. Era componenta militarizată a sistemului, responsabilă inclusiv de paza unor obiective importante şi de intervenţie în situaţii considerate periculoase pentru regim.
Alţi 5.869 de angajaţi lucrau în structurile teritoriale, respectiv în cele 40 de inspectorate judeţene şi în Securitatea Municipiului Bucureşti.
Capitala avea cea mai mare structură teritorială, cu 557 de cadre. Dintre inspectoratele judeţene, cele mai numeroase erau cele din Constanţa, cu 285 de cadre, Timiş, cu 271, Prahova, cu 261, şi Cluj, cu 251.
CNSAS explică efectivele ridicate prin importanţa strategică a acestor judeţe, legată de port, zone de frontieră, industrie sau centre universitare.
La polul opus se aflau judeţe precum Covasna, cu 73 de cadre, Ialomiţa şi Sălaj, cu câte 76, şi Călăraşi, cu 78 de cadre.
Interceptări, filaj şi controlul populaţiei
Documentele publicate de CNSAS arată şi dimensiunea unor structuri specializate ale Securităţii.
Unitatea Specială „F”, care se ocupa de filaj şi urmărirea persoanelor, avea 745 de angajaţi. Unitatea Specială „T”, responsabilă de interceptarea şi ascultarea convorbirilor telefonice, număra 466 de angajaţi.
Unitatea Specială „S”, care controla corespondenţa, avea 356 de angajaţi la nivel central. Activitatea era completată în teritoriu prin structuri care funcţionau, de regulă, în cadrul oficiilor poştale judeţene.
Direcţia III, responsabilă de contraspionaj şi de monitorizarea reprezentanţelor străine, avea 213 angajaţi, în timp ce Direcţia II, care se ocupa de contrainformaţiile din economie, avea 152 de cadre.
Direcţia I, care avea atribuţii legate de supravegherea populaţiei din punct de vedere politic şi ideologic, număra 103 angajaţi la nivel central.
În totalul celor 14.629 de angajaţi erau incluşi şi aproximativ 1.200 de civili – muncitori, tehnicieni, şoferi, personal administrativ şi specialişti în telecomunicaţii.
Femeile reprezentau aproape 16% din efective
CNSAS a analizat şi structura pe sexe a aparatului de Securitate. În septembrie 1988, în DSS lucrau 2.297 de femei, reprezentând 15,7% din totalul angajaţilor.
Accesul femeilor la funcţii de conducere era însă foarte limitat. Doar 22 de femei ocupau astfel de poziţii la nivelul întregului aparat. În trupele de securitate, nicio femeie nu deţinea o funcţie de conducere.
Datele publicate de CNSAS oferă astfel o imagine detaliată asupra dimensiunii aparatului de Securitate cu puţin mai mult de un an înainte de prăbuşirea regimului comunist şi arată cât de extinsă era structura de supraveghere şi control a regimului.
