Testele de salivă - săptămâna viitoare în şcoli; am solicitat MS elaborarea unei proceduri pentru administrarea lor

Testele de salivă - săptămâna viitoare în şcoli; am solicitat MS elaborarea unei proceduri pentru administrarea lor

Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat, luni, că testele pe bază de salivă pentru depistarea COVID-19 vor ajunge săptămâna viitoare în şcoli, menţionând că a solicitat Ministerului Sănătăţii elaborarea unei proceduri privind administrarea acestor teste, astfel încât profesorii să beneficieze de un instructaj minim pentru a sprijini elevii în acest sens.

"Săptămâna viitoare, am primit asigurări de la Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate, vor fi teste pe bază de salivă în şcoli. Astăzi se semnează contractele subsecvente pentru primul lot, mâine se semnează contractele subsecvente pentru locurile 2 şi 3, apoi este necesară o perioadă legală de depunere a scrisorilor de garanţie şi o perioadă de livrare. Apoi, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă ne-a asigurat că, în maxim 24 de ore, cu ajutorul direcţiilor de sănătate publică şi cu sprijinul inspectoratelor şcolare judeţene toate testele pe bază de salivă vor ajunge în şcoli săptămâna viitoare, nu ştiu dacă în prima parte sau a doua parte a săptămânii", a precizat Cîmpeanu, la Digi24.

El a adăugat că este esenţială elaborarea, din partea Ministerului Sănătăţii, a unei proceduri de administrare a acestor teste.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt