Vaccinul Johnson & Johnson ar putea primi aprobarea Uniunii Europene pe 11 martie
Aprobarea din partea Agenţiei Europene pentru Medicamente este aşteptată pe 11 martie, a transmis un oficial european pentru agenţia de ştiri.
Aprobarea din partea Agenţiei Europene pentru Medicamente este aşteptată pe 11 martie, a transmis un oficial european pentru agenţia de ştiri.
Întrebat de jurnalişti în ce stadiu sunt rapoartele în cazul incendiilor de la Piatra Neamţ şi de la Institutul "Matei Balş", Vlad Voiculescu a arătat că este vorba despre mai multe rapoarte, de la IGSU şi din interiorul Ministerului Sănătăţii, pornite de la Inspecţia Sanitară de St.
Administraţia Prezidenţială a transmis, vineri, informaţii cu privire la participarea preşedintelui Klaus Iohannis la reuniunea extraordinară a Consiliului European.
România este printre ţările fruntaşe la vaccinare la nivel mondial cu aproape un milion şi jumătate de dozeadministrate până acum.
Părinţii au o nouă provocare de trecut! Şi ne referim acum la cei care ar trebui să îşi înscrie copiii la clasa pregătitoare.
Românii din ţările europene se confruntă deja cu al treilea val al pandemiei, fie că sunt în Germania sau Cehia.
Românii ar putea fi obligaţi să călătorească în Bulgaria sau Grecia cu paşaport de vaccinare, din această primăvară.
Un număr de 130 de cabinete noi vor deveni operaţionale de luni pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech, a anunţat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, într-un comunicat remis presei.
Guvernul României a aprobat ordonanţa de urgenţă care permite Ministerul Sanatatii să doneze 20.
Pfizer a primit permisiunea din partea autorităţilor americane să-şi păstreze vaccinul anti COVID la temperaturi mai ridicate.
Agenţia Europeană a Medicamentului a publicat un ghid conţinând un set de principii pentru producătorii de vaccinuri care încep să dezvolte seruri eficiente împotriva noilor tulpini ale coronavirusului.
Spitalul de Pediatrie din Sibiu este pregătit să depisteze tulpina britanică a noului coronavirus în laboratorul propriu, însă acest demers nu va influenţa diagnosticul şi tratamentul pacienţilor cu COVID-19, a declarat, pentru AGERPRES, directorul unităţii, medicul Camelia Grigore.
Ungaria ar putea lua în considerare înăsprirea unora dintre restricţiile împotriva pandemiei de coronavirus în contextul în care se aşteaptă ca numărul infectărilor să crească puternic în următoarele două săptămâni, a declarat vineri premierul Viktor Orban la postul public de rad.
Ministerul Sănătăţii a cheltuit peste 4,2 milioane de lei pentru asigurarea cazării şi a mesei la hotel a cadrelor medicale din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu şi de la Ambulanţă, au precizat, pentru AGERPRES, reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ).
Un medic român tratează la Târgu Mureş într-un spital privat pacienţi cu covid cu ajutorul medicinei hiperbare, şi spune că cei mai mulţi dintre pacienţi se simt foarte bine în urma tratamentului pe care îl fac atât în faza acută a bolii, cât şi post covid, pentru recuperarea pulmo.
Liderul trupei Cargo, Adi Bărar, este în stare gravă , la Terapie Intensivă, din cauza SARS-COV 2.
Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a afirmat, joi, că procurorii acordă o atenţie desebită dosarelor în care sunt investigate posibile infracţiuni de corupţie înregistrate în perioada pandemiei.
Până pe 20 martie putem ajunge la aproape 9.
Cazul copilului care a murit după ce a intrat în stop cardio respirator în timp ce se afla la cursuri, scoate la iveală o problemă des întâlnită în ţara noastră.
Liderii Uniunii Europene discută astăzi despre posibilitatea emiterii unor paşapoarte de vaccinare.
Un medic român tratează la Târgu Mureş într-un spital privat acienţi cu covid cu ajutorul medicinei hiperbare! Metoda nu este nouă în România, iar specialistul spune că cei mai mulţi dintre pacienţi susţin că se simt foarte bine în urma tratamentului pe care îl fac atât în faza ac.
Locurile de joacă pentru copii în care se organizau petreceri iar distracţia era cuvântul de ordine, au lacătul pe uşă de aproape un an.
Câinii antrenaţi special pentru a detecta infectarea cu COVID-19 vor fi trimişi pe aeroportul din Sibiu, în cadrul unui proiect pilot, a anunţat ministrul de Interne, Lucian Bode.