Ungaria ar putea lua în considerare înăsprirea unora dintre restricţiile împotriva pandemiei de coronavirus în contextul în care se aşteaptă ca numărul infectărilor să crească puternic în următoarele două săptămâni, a declarat vineri premierul Viktor Orban la postul public de radio, potrivit Reuters.
Orban a spus că toate cele 2,5-2,6 milioane de persoane care s-au înregistrat pentru vaccinare împotriva COVID-19 până acum ar urma să primească cel puţin o doză până la Paşte, la începutul lui aprilie.
Prim-ministrul a mai afirmat că el ar urma să fie vaccinat cu serul companiei chineze Sinopharm la începutul săptămânii viitoare.
"Trebuie să limităm radical călătoriile în afara Europei", inclusiv călătoriile de afaceri, a declarat Orban.
El a precizat că vor fi concepute "reguli de călătorie foarte stricte" şi, în funcţie de ritmul noilor infectări din următoarele zile, ar putea fi nevoie de înăsprirea actualelor restricţii.
Guvernul ungar a prelungit lockdown-ul parţial până la 15 martie.
Toate şcolile generale sunt închise de la 11 noiembrie, la fel şi hotelurile şi restaurantele, care pot servi doar la pachet. De asemenea, sunt interzise circulaţia pe timpul nopţii şi toate adunările.
agerpres.ro