Controale pentru respectarea restricţiilor
Prefectul capitalei a dispus controale pentru operatorii economici.
Prefectul capitalei a dispus controale pentru operatorii economici.
După nenumărate controverse şi declaratii ale unor clerici, care indemnau oamenii să nu se vaccineze, biserica iaatitudine! Dezastrul din sistemul sanitar şi avalanşţa prea mare de morţi şi îmbolnăviri a determinat Biserica să facă front comun cu medicii.
Cinci oameni au primit o nouă şansă la viaţă, după ce familia unui pacient aflat în moarte cerebrală şi-a dat acordul pentru prelevarea de organe.
Criza fără precedent pe care o traversăm din cauza numărului copleşitor de infectări ar putea aduce noi restricţii.
România a ajuns ruşinea Europei! Situaţia critică în care se află ţara în acest moment din cauza proastei gestionări a pandemiei şi a ratei extrem de mici a persoanelor imunizate împotriva covid-19 au adus România, de câteva zile, pe primele pagini ale mai multor publicaţii internaţi.
Au început testele pentru două pastile create special pentru tratamentul covid 19, primele din lume de acest fel! Agenţia Europeană a Medicamentului a demarat evaluarea pentru EvuSheld, un medicament bazat pe o combinaţie de doi anticorpi monoclonali dezvoltat de compania Astra Zeneca.
România nu a atins încă vârful valului patru.
Bulgaria introduce certificatul verde COVID-19 ca cerinţă obligatorie pentru accesul la restaurante, teatre, cinematografe, săli de concerte, săli de sport, cluburi şi centre comerciale, deoarece ţara se confruntă cu o creştere a infecţiilor cu coronavirus, scrie Euronews.
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, miercuri, la ora 17:30, o şedinţă la Palatul Cotroceni la care vor participa responsabilii guvernamentali, pentru a găsi soluţii la criza Covid din România.
Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, afirmă că România nu a ajuns încă în vârful valului pandemiei de COVID-19 şi nu se află nici măcar pe platou, iar presiunea pe sistemul sanitar este „uriaşă”.
Jair Bolsonaro, preşedintele Braziliei, ar putea fi acuzat de omucidere în masă, în condiţiile în care un comitet al Congresului brazilian este pregătit să formuleze acuzaţii în legătură cu modul de gestionare a pandemiei din această ţară, arată un raport guvernamental intrat în po.
Oficialii Ministerului Sănătăţii îşi declină responsabilitatea pentru hecatomba umană care pârjoleşte ţara.
Constantin Cucu, medic primar endocrinologie la Institutul Parhon din Bucureşti explică de ce este importantă vaccinarea anti-Covid şi subliniază că boala nu are propriu-zis un leac, iar toate remediile de care se vorbeşte au eficacitate limitată.
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, miercuri, la Palatul Cotroceni, responsabilii în gestionarea pandemiei şi a anunţat clar că se pregătesc restricţii pentru limitarea răspândirii virusului.
Preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a acuzat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) de "neglijenţă" pentru refuzul de a aproba vaccinul rusesc Sputnik V şi un ser chinezesc, relatează miercuri France Presse.
România a pierdut lupta cu virusulul SARS COV 2 ! Astăzi, la 600 de zile de la primul caz de infectare si la al patrulea val din ţara noastră, avem cel mai NEGRU bilanţ! Peste 500 de decese şi aproape 19 mii de îmbolnăviri în 24 ore.
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut în seara aceasta declaraţii, în cea mai neagră zi a pandemiei.
La Galaţi, bolnavii de covid nu mai au loc nici în izolatoare.
Situaţie tot mai dramatică la Iaşi din cauza infectărilor cu noul coronavirus.
O nouă tulpină se răspândeşte deja în Marea Britanie.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că vaccinarea anti-COVID este singura soluţie pentru a opri valul pandemic de COVID-19 "foarte agresiv", evidenţiind că este necesară adoptarea în regim de urgenţă de către Parlament a prevederilor privind certificatul verde sau a altor măs.
Agenţia Naţională de Transplant (ANT) a anunţat, marţi, că la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş s-a realizat o nouă prelevare de organe de la un pacient aflat în moarte cerebrală şi că gestul făcut de familia donatorului a schimbat în bine viaţa a cinci oamen.
Noi măsuri antiepidemice vor intra în vigoare în Bulgaria şi va exista o notificare înaintea introducerii lor, a anunţat marţi ministrul sănătăţii bulgar Stoicho Kaţarov, în timpul unei vizite la spitalul Aleksandrovska din Sofia, transmite BTA.