Controale pentru respectarea restricţiilor
Prefectul capitalei a dispus controale la operatorii economici, ca să se asigure că sunt respectate toate regulile şi că oamenii au certificate verzi valabile.
Prefectul capitalei a dispus controale la operatorii economici, ca să se asigure că sunt respectate toate regulile şi că oamenii au certificate verzi valabile.
Societatea de Obstetrică Ginecologie din România face un apel către femeile însărcinate să se vaccineze cât mairepede! Specialiştii susţin că vaccinarea este sigură pentru gravidă şi făt, şi că datele strânse în ultimele 19 luni arată în mod clar că boala covid 19 creşte riscu.
Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Ignatie, a transmis un mesaj în care face apel la rugăciune pentru sănătate şi cere tuturor să creadă în medici, să respecte măsurile de protecţie şi să conştientizeze pericolele reale ale pandemiei.
Breasla medicală aflată în prima linie este revoltată de gestionarea catastrofală a valului al patrulea de COVID-19 de către autorităţi şi le reproşează că n-au făcut nimic pentru a preîntâmpina criza sanitară.
Deputaţii francezi au dat în cursul nopţii de miercuri spre joi o primă undă verde unui proiect de lege care deschide controversata posibilitate de a recurge la "certificatul sanitar" până la 31 iulie 2022, notează AFP.
Ministrul interimar al Sănătăţii susţine sancţionarea medicilor care promovează mesaje antivacciniste.
Pe măsură ce cazurile de COVID-19 se înmulţesc în valul patru al pandemiei, tot mai mulţi oameni raportează că s-au infectat cu SARS-CoV-2 pentru a doua sau chiar a treia oară, relatează The Guardian.
Pe măsură ce numărul de decese provocate de COVID creşte în România, Sebastian Cocoş, patronul unei firme de servicii funerare din Ploieşti, face faţă tot mai greu cererii de sicrie, arată agenţia Reuters într-o relatare despre situaţia pandemică din România.
Elevii vor intra în vacanţă pentru două săptămâni, a anunţat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, după şedinţa cu premierul interimar Florin Cîţu şi mai mulţ oficiali din domeniul sănătăţii, că de luni vom avea noi restricţii, iar elevii intră în vacanţă.
Orarul de circulaţie a 14 linii de transport din Capitală va fi prelungit în weekend pentru ca publicul să aibă acces la evenimentul Maratonul Vaccinării, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI), într-un comunicat de presă transm.
Africa de Sud a început vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor cu vârsta de 12 ani şi peste, fiind prima ţară din Africa Subsahariană care ia această măsură, relatează dpa.
Un nou tronson de terapie intensivă din cadrul secţiei exterioare Leţcani a fost operaţionalizat, a declarat miercuri seara managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Florin Roşu.
Noul coronavirus a ucis încă opt oameni, în ultimele 24 de ore, la Spitalul de Urgenţă Galaţi.
De mai bine de jumătate de oră la Palatul Cotroceni a început şedinţa de urgenţă convocată de Klaus Iohannis.
Vineri începe maratonul vaccinării pentru viaţă, în Capitală! Timp de 4 zile, medicii îi aşteaptă pe bucureşteni şi nunumai, în 6 centre de vaccinare.
De la o zi la alta, spitalele suport Covid din Iaşi sunt sufocate de cazuri medii şi grave, iar cadrele medicale fac eforturi disperate pentru a face faţă valului de îmbolnăviri.
Valeriu Gheorghiţă spune că avem 6 milioane de persoane vaccinate anti-Covid.
Prefectul capitalei a dispus controale pentru operatorii economici.
După nenumărate controverse şi declaratii ale unor clerici, care indemnau oamenii să nu se vaccineze, biserica iaatitudine! Dezastrul din sistemul sanitar şi avalanşţa prea mare de morţi şi îmbolnăviri a determinat Biserica să facă front comun cu medicii.
Cinci oameni au primit o nouă şansă la viaţă, după ce familia unui pacient aflat în moarte cerebrală şi-a dat acordul pentru prelevarea de organe.
Criza fără precedent pe care o traversăm din cauza numărului copleşitor de infectări ar putea aduce noi restricţii.
România a ajuns ruşinea Europei! Situaţia critică în care se află ţara în acest moment din cauza proastei gestionări a pandemiei şi a ratei extrem de mici a persoanelor imunizate împotriva covid-19 au adus România, de câteva zile, pe primele pagini ale mai multor publicaţii internaţi.