Africa de Sud a început vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor cu vârsta de 12 ani şi peste, fiind prima ţară din Africa Subsahariană care ia această măsură, relatează dpa.
Cel puţin 3,25 milioane de fete şi băieţi urmează să fie vaccinaţi până în ianuarie 2022, jumătate din toţi copiii din această grupă de vârstă, potrivit unui anunţ făcut de Ministerul Sănătăţii. Copiii urmează să primească iniţial o singură doză de vaccin Pfizer/BioNTech.
În întreaga ţară, aproximativ 11 milioane de oameni au fost vaccinaţi complet, dintr-o populaţie de aproape 60 de milioane.
Africa de Sud a înregistrat aproximativ trei milioane de cazuri de COVID -19, fiind cea mai afectată ţară din Africa.
În toată Africa au fost înregistrate aproximativ 8,4 milioane de cazuri de COVID-19, potrivit organizaţiei pan-africane pentru sănătate Africa CDC, şi peste 216.000 de decese.
Sursa: Agerpres