8 Martie, ziua femeii iar domnii care vor să le facă ziua mai frumoasă aleg, desigur, şi un buchet frumos de flori. Interesant este însă de unde..provine bucuria în culori. Există…Olanda de lângă Bucureşti, locul în care mulţi dintre cei care iubesc florile le-au simţit şi mirosul profitului.
În fiecare curte există cel puţin o seră plină cu flori de sezon. Pentru localnici este deja tradiţie de a cultiva şi vinde lalele, zambile, muşcate şi nu numai. Clienţii sunt din toată ţara, iar comenzile se fac şi cu un an înainte.
Uliţele din Copăceni au un parfum aparte de zeci de ani. Aflată la doar 20 kilometri distanţa de Bucureşti, În comuna ilfoveană majoritatea localnicilor, aproape 3.000 la număr, au devenit cultivatori de flori. O muncă frumoasă, însă extrem de grea.
Daniel este născut si crescut în Copăceni. Deşi a plecat de acasă, în urmă cu 4 ani viaţa l-a facut sa se reîntoarcă în satul natal ca… preot! Pe lângă bucuria pe care o simte atunci când împarte cu enoriaşii cuvântul Lui Dumnezeu, acelaşi sentiment îl are şi atunci când din mâinilei muncite cresc lalele.
A reuşit sa aibă in jur de 100.000 de lalele. Pana să vândă florile, părintele Daniel spune că procesul este lung. Bulbii se plantează cu câteva luni înainte, iar temperaturile şi condiţiile în care sunt ţinuţi joacă un rol important.
La doar un gard distanţa de părintele Daniel îl găsim pe Gheorghe. De mai bine de 20 de ani cultivă flori.Deşi este o muncă grea, Contează rezultatul, spune el.
Între cultivatorii de flori din Copăceni nu există competiţie. Doar… prietenie! Preotul Daniel recunoaşte că toate secretele cultivării florilor le-a învăţat de la vecinul lui Gheorghe. Sau nea Gigi, cum îi place să-i spună.
Dacă de 1 Martie un fir de lalea se vindea, în medie, cu 1,6 lei, acum preţurile au explodat. In ajun de 8 Martie un fir se vinde cu cel putin 8 lei. Pentru producţia de acum, comenzile s-au făcut cu mai bine de un an înainte.
Cele mai multe răsaduri, spun cultivatorii, sunt aduse din Olanda- ţara lalelor, dar si din Ungaria şi Italia. Potrivit ultimelor date, România ocupă locul 21 în Europa la producţia de flori. În top se află Olanda, Germania şi Franţa.