Singuri, bolnavi şi cu un dor ce îi secătuieşte când se gândesc la copiii lor, plecaţi prin toată lumea ca să îşi facă un rost. Sunt bătrânii uitaţi în case, în cătune din munţi, pentru care o pungă cu mâncare sau o vorbă bună face cât o lume întreagă. E timpul să ne oprim o clipă şi să îi privim pe cei care ne spun că nu au mult.. dar de fapt, înţelegem după ce îi ascultam, că au totul!
Viaţa în munţi, îi pun la încercare, zi după zi. Cei singuri şi bolnavi îşi pun nădejdea, însă, în cei care pot să întindă o mână de ajutor. Voluntatii de la CERT TRANSILVANIA, au pornit,cu binele înainte pe cel mai greu drum din Munţii Apuseni. Au încărcat în maşini haine, medicamente şi hrană şi s-au grăbit să ajungă la cei..uitati.
Iulian se bucură nespus când poarta se deschide. Şi nu e de mirare pentru că omul, imobilizat într-un scaun cu rotile ştie că cei care îi calcă pragul l-au ajutat să se mişte, puţin câte puţin. Voluntarii i-au făcut o alee ca să poată să aibă grijă de animalele din curte. Are 60 de ani şi locuişte singur, după ce copiii i-au plecat la muncă în străinătate. Singurul lui necaz este că scaunul cu care se deplasează pare că nu mai
functioneaza atât de bine...
