Gata, se scot cartofii din meniu! E criză mare!
Producţiile mici şi problemele de transport cauzate de pandemie şi lipsa de personal au condus o criză accentuată pe piaţa cartofilor.
Producţiile mici şi problemele de transport cauzate de pandemie şi lipsa de personal au condus o criză accentuată pe piaţa cartofilor.
Staţiunea Semenic (judeţul Caras-Severin), aflată pe unul din cele mai înalte culmi din Banat, va deveni din nou un paradis al turismului montan.
Două sortimente de salam au fost retrase de la comercializare de către producători, firme din judeţul Alba, întrucât a prezintă Listeria monocytogenes, anunţă, vineri, ANSVSA.
Legea care permite accesul pe plajă cu animalul de companie, iniţiat de deputata USR Cristina Rizea, a fost adoptată.
Tribunalul Prahova nu a motivat sentinţa în dosarul unei tentative de omor în care au fost condamnate 11 persoane nici la un an de la pronunţare.
Liniile de autobuz 173 şi 232 vor fi comasate începând de sâmbătă, iar în acest fel locuitorii din cartierele Drumul Taberei şi Berceni vor avea o legătură directă de transport, a anunţat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI).
Asociaţii ale asiguratorilor critică, vineri seară, proiectul care prevede plafonarea preţului la RCA pentru o perioadă de şase luni, apreciind că măsuri similare luate în urmă cu câţiva ani şi-au dovedit totala lipsa de eficienţă.
Timişoara se află la un pas de instituirea stării de alertă din cauza mizeriei de pe străzile oraşului.
Moldovenii de peste Prut sunt tot mai puţin optimişti că tensiunile dintre Rusia şi Ucraina se vor ameliora.
Două surori din Afganistan, care au reuşit să fugă de talibani şi de războiul din ţara lor, sunt acum la Kiev şi se tem din nou pentru viaţa lor.
O nouă pensie apare în România.
Companiile europene de distribuţie au demarat ample negocieri de preţuri cu marii producători de alimente, încercând astfel să-şi păstreze cumpărătorii, dar şi să-şi protejeze profiturile, transmite Reuters.
Patronii de pe litoral se plâng din nou de plajele extinse din Mamaia şi Mamaia-Nord.
După un an de aşteptare, s-a deschis primul tronson din pavilionul care a ars la Institutul de Boli Infecţioase MateiBalş din Capitală.
Criza locurilor de parcare din Bucureşti îi împinge pe oameni la soluţii disperate.
În secolul vitezei şi tehnologiei, aplicaţiile de dating au devenit pentru mulţi instrumentul principal în căutarea iubirii.
De astăzi locuitorii din Bucureşti şi Ilfov pot folosi un singur abonament de călătorie pentru a face naveta.
Cine aruncă gunoiul în locuri nepermise se alege cu amendă.
Sute de români din satele sărace ale Botoşaniului se confruntă cu analfabetismul şi lipsa cruntă de perspective.
Noutate a valului cinci de COVID-19, centrele de evaluare şi tratament antiviral sunt destinate investigării şi tratării formelor uşoare sau medii de boală, însă pacientul pleacă acasă cu tratament prescris.
Arderile ilegale continuă să otrăvească Bucureştiul, în timp ce o propunere de modificare legislativă care transformă aceste activităţi din contravenţie în infracţiune bate pasul pe loc.
Incriminarea arderilor ilegale de deşeuri, care produc poluare în mai toate zonele ţării, dar şi în jurul Capitalei, a generat un schimb de replici şi acuzaţii între fostul comisar general al Gărzii de Mediu Octavian Berceanu şi ministrul Mediului, Tánczos Barna.
Mii de români ar putea rămâne fără loc de muncă! Cei mai afectaţi sunt cei care lucrează într-o afacere de talie mică sau mijlocie.