Refugiaţi ucraineni au petrecut noaptea într-o gară din Polonia

Refugiaţi ucraineni au petrecut noaptea într-o gară din Polonia

Refugiaţi ucraineni, în majoritate femei şi zeci de copii, au petrecut noaptea de joi spre vineri într-o gară din Polonia vecină după ce au fugit de invazia rusă începută joi, citind neliniştiţi pe telefoane ştirile de pe linia frontului, relatează AFP.

"Vin de la Kiev. Am auzit explozii lângă locuinţa mea şi mi-am făcut bagajele, am luat aproape totul cu mine", a declarat Olha, o profesoară de 36 de ani de la Institutul Politehnic din Kiev.

La câteva ore după ce a fugit de luptele din ţara sa, Olha a ajuns, la fel ca alţi circa 200 de refugiaţi, în gara din Przemysl, în sud-estul Poloniei, la câţiva kilometri de frontieră.

Ucrainenii, în majoritate femei, dintre care două şi-au luat şi pisicile cu ele, ocupă aproape toate locurile din gară sau stau înghesuiţi pe paturi de campanie lângă bagajele lor.

"Mă simt în siguranţă aici, dar nu pot să îmi ajut rudele şi prietenii. Mulţi dintre ei sunt în pericol şi nu pot pleca aşa repede", a mai spus Olha, care vrea să ajungă la iubitul său în Elveţia.

"Vor mai fi multe dificultăţi", a adăugat ea, subliniind că "Ucraina nu este Rusia".

Refugiaţii sunt înconjuraţi de funcţionari polonezi, între care poliţişti şi militari. Soldaţi în ţinută de camuflaj le oferă mâncare.

Aşezaţi la o masă, alţi agenţi îi înregistrează pe refugiaţi şi îi ajută să îşi rezerve biletele pentru a-şi continua călătoria.

Konstantin, de 25 de ani, spune că bombardamentele şi "alte lucruri extrem de înspăimântătoare" l-au făcut să îşi părăsească ţara.

"Nu am văzut decât videouri şi mesaje de la prieteni, iar asta m-a făcut să plec. Mă duc la un prieten în Germania, iar apoi voi vedea ce se va întâmpla", a declarat el pentru AFP.

"Nu ştiu când mă voi întoarce în Ucraina, deoarece cred că Ucraina are o problemă enormă, iar asta ar putea dura luni sau chiar ani", a adăugat el.

Irina, 42 de ani şi proprietară a unei afaceri, califică invadarea Ucrainei de către Rusia drept "acţiune împotriva umanităţii".

"Viaţa mea s-a schimbat complet în jumătate de zi. Dar e bine că ştim că avem un loc unde să mergem. Unele persoane nu au niciun loc unde să meargă", a spus ea.

Întrebată cât timp crede că va dura războiul, Irina a răspuns că este greu de spus: "Evident, mi-ar plăcea ca liderii mondiali să ajungă la un acord şi ca totul să se termine rapid".

"Totuşi, cred că Ucraina nu poate accepta pacea în condiţiile Rusiei. În niciun caz. Ucraina este o naţiune independentă care nu se poate supune Rusiei", a subliniat ea.

Sursa> Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt