Cazare, hrană, apă, o vorbă bună, o îmbrăţişare pentru alinarea clipelor de deznădejde pe care le trăiesc sufletele
care fug de război spre ţara noastră! Românii ajută cu orice pot. Devin gazde bune, chiar dacă şi ei la rândul lor poate au
foarte puţin. Mobilizarea semenilor noştri este una fără precedent, şi este de fapt o lecţie pentru autorităţile care, în
faţa acestor drame sunt parcă, din nou, luate prin surprindere. Binele României se vede şi se simte acum la graniţe, unde e multă durere. Ai noştri ştiu că la noapte cei hăituiţi de focul crunt al războiului nu merită să doarmă flămânzi şi sub cerul liber, în frig!
Liniştea acestei familii s-a pierdut odată cu zgomotul infernal al bombelor. Ivan Molotkov de 59 de ani, soţia Galina
Molotkova de 64 de ani, mama Nadejda Molotkova de 84 de ani si soacra Ana Danchenko in varsta de 94 de ani sunt o
familie alungata de nenorocirea care s-a abatut asupra tarii lor. Familia a fugit dintr-o localitate situată la 100 km de
Odessa. Bărbatul, fermier, a lasat stupii, a dat drumul animalelor si a plecat. Pe drum a pierdut legatura cu ceilati membri ai familiei. Ivan povesteste ca in urma cu ceva timp a presimtit aceasta invazie care i s-a aratat si in vis.
Vor sa ajunga in Bulgaria unde au cunostinte. Batranele au prins al 2 lea razboi mondial, dar nu credeau ca vor mai trai
sa plece iar de frica rusilor. Ivan povesteste ca in urma cu ceva timp a presimtit aceasta invazie care i s-a aratat si in
vis. Familia e credincioasa si in ultimele slujbe de la biserica preotul i-a avertizat cu mult timp in urma sa se pregatesca de
aceasta urgie.
După ce aproape a pierdut tot, familiei nu i-a mai rămas decât o singură speranţă… că Dumnezeu îi va milui.
Initial toti 4 au ajuns la politia locala in cautarea unui sprijin. Asa au ajuns in grija unei firme care organizează
evenimente. Oamenii de bine de aici asigură gratuit cazare pentru refugiaţi din Ucraina.
Ucrainenii caută cu disperare ajutor la graniţa cu România, iar ai noştri sunt gata să-l ofere. Şi fac ceva concret pentru
asta!
O familie de cadre medicale de lângă Bucureşti îşi pune la dispoziţie locuinţa pentru a găzdui o familie cu 2 sau 3 copii.
Fundaţia Ajutaţii Copiii România pune la dispoziţie locuri de muncă timp de 4 luni pentru ucrainenii aflaţi în nevoie care se
îndreaptă spre Cluj-Napoca, şi acelaşi lucru îl mai face o altă româncă din Bucureşti.
În Vama Siret, hotelierii cazează gratuit refugiaţi ucraineni chiar şi în parcări.
Asociaţia Magic s-a alăturat cu forţe proprii pentru a da o mână de ajutor. O masă caldă şi un loc de dormit pentru cei
aflaţi în nevoie sunt doar o parte a ajutorului pe care îl pot oferi.
Toţi cei aflaţi în nevoie pot suna la 0724.03.696 unde Asociaţia Magic le stă la dispoziţie!