Salarii mai mari pentru primari
După ce săptămâna trecută parlamentarii au votat majorarea salariilor angajaţilor din ministere, acum aceştia au decis căeste momentul să le majoreze şi salariile primarilor.
După ce săptămâna trecută parlamentarii au votat majorarea salariilor angajaţilor din ministere, acum aceştia au decis căeste momentul să le majoreze şi salariile primarilor.
Cel mai adesea, mall-ul şi lectura nu fac casă bună.
În Uzun, Giurgiu, zeci de elevi se vor bucura de şcoala pe care o merită.
Patronii teraselor din Centrul Vechi au fost luaţi în vizor de Protecţia Consumatorului.
Protocolul de colaborare privind utilizarea şi dezvoltarea infrastructurilor de telecomunicaţii CFR, între Autoritatea pentru Reforma Feroviara şi Societatea Telecomunicaţii CFR SA, a fost semnat la Ministerul Transporturilor, potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES.
Coloane de camioane s-au format şi se întind pe mai mulţi kilometri, marţi, înainte de principalele puncte de trecere a frontierei spre Ungaria, după Rusaliile catolice care au impus restricţii de circulaţie pentru vehiculele de mare tonaj, la Vărşand sau Nădlac II şoferii aşteptând c.
Poliţiştii din Argeş efectuează cercetări în cazul unui elev de 13 ani, de la o şcoală din comuna Bascov, care l-a rănit pe un coleg cu cuţitul.
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara au identificat, luni după-amiaza, trei minori bănuiţi că ar fi sustras geanta cu drona jurnalistului Charlie Ottley, în timp ce documentaristul făcea filmări pentru promovarea oraşului şi a judeţului, în.
Majorarea preţurilor este consecinţa creşterii cererii venite odată cu relaxarea restricţiilor anticovid.
România este ţara membră a Uniunii Europene în care una din patru gospodării are şi acum toaleta în…fundul curţii.
Marcată de scandaluri şi cu o cotă de piaţă erodată constant de companiile private de curierat, Poşta Română încearcă sărecupereze din terenul pierdut.
În România încă există un fenomen specific ţărilor africane.
Un bărbat de 40 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a fost prins pe autostrada A1 că avea în portbagajul maşinii patru arme, dintre care una letală, despre suspect existând informaţii că şi-ar fi ameninţat cu moartea fosta soţie şi pe mama acesteia, a informat lun.
Cea mai mare dioramă din România se află într-o sală a Gării de Nord din Timişoara.
Muncesc în străinătate dar se întorc în ţară pentru a-şi rezolva problemele medicale.
Într-o Românie în care şoselele sunt un pericol public, poliţiştii vor ca cei mici să ştie reguli de circulaţie pentru adeveni adulţi responsabili.
Început furtunos de vară.
Domeniul Ştirbey din Buftea, administrat de firma Bucharest Arena, având printre fondatori foşti angajaţi din Guvern, în insolvenţă de la începutul anului 2018 şi intrat în faliment la finele anului 2019, a fost scos din nou la vânzare, prin licitaţie publică, la un preţ de pornire de.
Al doilea weekend de prezenţă în cinematografele din America de Nord pentru "Top Gun: Maverick" i-a adus producţiei cu Tom Cruise încasări 86 de milioane de dolari, conform datelor provizorii publicate duminică de compania specializată Exhibitor Relations, informează AFP.
Jandarmii harghiteni au intervenit în 98 de cazuri, de la începutul anului, pentru îndepărtarea urşilor din zonele locuite, apelurile la numărul de urgenţă 112 fiind făcute din aproape 20 de localităţi ale judeţului.
Un copil de doi ani din localitatea Decindeni s-a electrocutat, luni, după ce a atins un prelungitor aflat în curte şi a ajuns la spital, au informat reprezentanţii IPJ Dâmboviţa.
Consiliul Judeţean Timiş face apel la autorităţile responsabile să se mobilizeze în instrumentarea cazului realizatorului de documentare Charlie Ottley, căruia i s-a furat geanta într-un parc din centru municipiului Timişoara.