Al doilea weekend de prezenţă în cinematografele din America de Nord pentru "Top Gun: Maverick" i-a adus producţiei cu Tom Cruise încasări 86 de milioane de dolari, conform datelor provizorii publicate duminică de compania specializată Exhibitor Relations, informează AFP.
Continuarea filmului de succes "Top Gun", lansat în urmă cu 36 de ani, a ajuns în clasamentul celor zece producţii cu cele mai bune încasări în al doilea weekend de proiecţii în Statele Unite şi Canada, potrivit Variety. Pelicula a obţinut încasări de 151 de milioane de dolari în primul weekend de la lansare.
Pelicula "Top Gun: Maverick" a fost salutată de criticii de specialitate. Tom Cruise interpretează încă o dată rolul pilotului de încercări din marina americană Pete "Maverick" Mitchell, devenit între timp căpitan, care se antrenează pentru a bombarda o uzină de uraniu îmbogăţit dintr-o ţară agresoare.
agerpres.ro