Sport şi sănătate şi de Ziua Copilului
Sănătatea trebuie să fie cuvântul de ordine în viaţa copiilor noştri.
Sănătatea trebuie să fie cuvântul de ordine în viaţa copiilor noştri.
De ziua lor, 30 de copii dintr-un centru de plasament constănţean au ieşit pe mare cu nava amiral a Gărzii deCoastă.
Pentru cele mai multe familii din România să ai şi să creşti un copil este, de cele mai multe ori, o provocare financiarăcolosală.
Din puţinul lor încearcă întotdeauna să pună ceva deoparte pentru dragii lor nepoţi.
În mai multe oraşe din ţară sunt organizate miercuri, cu ocazia Zilei internaţionale a copilului, evenimente dedicate celor mici.
Un orădean şi căţeluşa lui din rasa ciobănesc belgian sunt noii campioni mondiali la dresaj canin.
AstăzI a început recenzarea faţă în faţă a populaţiei.
De la 1 iulie cresc salariile bugetarilor! Vor primi bani in plus cei din Ministerul Transporturilor si cel al Culturii.
Recompensă extraordinară primită din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite de Centrul de refugiaţi C.
Nava-şcoală Mircea, la bordul căreia studenţii învaţă să navigheze, a fost numită astazi „Ambasador al Românieisustenabile“.
Unul dintre cei mai îndrăgiţi meşteri populari din Bihor le-a oferit copiilor din judeţ, un cadou inedit de ziua lor.
Transportul în comun din Capitală face un pas spre modernizare.
Irina Rimes este una dintre cele mai cunoscute artiste din showbiz-ul autohton.
Nava-şcoală Mircea, la bordul căreia studenţii învaţă să navigheze, a fost numită astazi „Ambasador al Românieisustenabile“.
Actorul american Johnny Depp, care aşteaptă în această perioadă verdictul unui proces intentat pentru defăimare celei de-a doua soţii a lui, Amber Heard, a cântat încă o dată alături de muzicianul englez Jeff Beck în cadrul unui concert care a avut loc luni seară la Royal Albert Hall .
România a impresionat prin "empatie şi generozitate" în cazul primirii refugiaţilor, şi-a depăşit limitele atât prin mobilizare, cât şi prin coordonare şi a trecut de la răspuns de urgenţă la planificare pe termen mediu şi lung, a afirmat Ligia Deca, consilier prezidenţial, marţi, .
Autorităţile de frontieră elene estimează că numărul turiştilor din România preconizat pentru actualul sezon estival va fi de aproximativ 1,4 milioane de cetăţeni români, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.
Mai multe utilaje agricole aflate într-o fermă din localitatea Frumuşica din judeţul Botoşani au ars în urma unui incendiu care a avut loc în noaptea de luni spre marţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Angajaţii români au declarat că acţiunile caritabile şi de voluntariat sunt necesare însă cei mai mulţi spun că se implică rar în activităţi caritabile, iar atunci când o fac, aleg să doneze bani sau haine (43%), potrivit unui sondaj realizat de o platformă de recrutare.
Trupa britanică Coldplay ar putea stabili anul acesta un nou record de concerte în Argentina, având în vederea că prin adăugarea unui nou spectacol, pe stadionul River Plate din Buenos Aires, l-ar putea depăşi pe fostul lider Pink Floyd Roger Waters ca număr de reprezentaţii susţinute î.
Un nou loc de joacă se construieşte în România în fiecare zi însă numai puţin peste jumătate dintre locurile de joacă construite sunt în spaţii publice în care copiii pot avea acces neîngrădit, arată o analiză a unei companii care monitorizează piaţa de construcţii şi proiectel.
Începând de pe 1 iunie vor fi distribuite voucherele sociale pentru alimente.
Copiii din Capitală au primit un cadou în avans de ziua lor.