Social-democraţii se reunesc în Consiliul Politic Naţional în contextul negocierilor cu PNL pentru formarea unui guvern

Social-democraţii se reunesc în Consiliul Politic Naţional în contextul negocierilor cu PNL pentru formarea unui guvern

Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte luni, de la ora 11,00, la sediul central al partidului, în contextul negocierilor pe care social-democraţii le poartă cu liberalii pentru formarea unui nou guvern.

În ultimele zile, reprezentanţii PSD şi ai PNL au avut mai multe întâlniri pentru a ajunge la puncte de vedere comune privind un viitor program de guvernare. În ceea ce priveşte propunerea pentru funcţia de premier, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că preşedintele ţării este îndreptăţit, prin Constituţie, să desemneze premierul şi că acestuia îi vor fi propuse două variante.

"Urmează să mergem la preşedintele României cu două variante şi să stabilim. Ştiţi foarte bine că preşedintele României este îndreptăţit, prin Constituţie, să desemneze primul ministru. (...) Este varianta, prima - prin rotaţie, preşedinţii celor două partide. Vom vedea şi varianta agreată de către preşedinte. (...) Eu aş dori ca fiecare să ne respectăm atribuţiile constituţionale pe care le avem. Asta este abordarea pe care eu o am", a precizat Ciolacu.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt