Un băcăuan, reţinut pentru furt; ar fi sustras portmoneul unei jurnaliste de Ziua Naţională

Un băcăuan, reţinut pentru furt; ar fi sustras portmoneul unei jurnaliste de Ziua Naţională

Un bărbat din Bacău a fost reţinut pentru furt după ce ar fi sustras portmoneul unei jurnaliste care participa la manifestările din Alba Iulia din 1 Decembrie, acesta urmând să fie prezentat marţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, la data de 6 decembrie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au identificat şi reţinut un bărbat de 57 de ani, din comuna Horgeşti, judeţul Bacău, care este bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de furt.

"În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, la data de 1 Decembrie 2021, în jurul orei 12.00, în timp ce se afla în Cetatea Alba Carolina, ar fi sustras, din rucsacul unei tinere, portmoneul în care avea carduri, documente şi o sumă de bani", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt