A fost raiul pe pământ pentru gurmanzi, în acest sfârşit de săptămână, la Timişoara şi Arad. Atât localnicii, cât şi turiştii care au vizitat cele două oraşe s-au putut bucura de Tradiţionalele Festivaluri ale Vânătorilor, care au loc an de an. Zeci de vânători-bucătari, s-au întrecut în ceaune, aşa că pofticioşii au avut de unde alege.
Se spune că un vânător bun trebuie să se priceapă şi la gătit. Şi ca să arate că ştiu să prepare gulaş, papricaş, cârnaţi sau salam vânătoresc, la Timisoara şi-au dat întâlnire şi au pregătit de-ale gurii 40 de grupe de vânători fiecare cu cazanul sau grătarul lui. Şi fiecare bucătar a venit cu reţeta proprie. Spre deosebire de alte concursuri de degustare, vânătorii au fost mai cinstiţi şi au evitat să spună celebra expresie ,,am pus şi suflet în mâncare ca să fie mai bună."
Aromele îmbietoare s-au împletit mai bine de trei ore până când au ajuns în farfurii, iar ceaunele au fost atent supravegheate de vânătorii cu mai multă experienţă. în timp ce mestecau în ceaune, bucătarii au avut timp şi de poveşti vânătoresti. Cu burţile pline, vizitatorii au admirat la final trofeele câştigate de vânătorii cu experienţă şi au ascultat muzică populară
Şi la Arad a fost acelaşi scenariu ca şi la Timisoara. Doar vizitatorii au fost alţii, dar la fel de încântaţi. Atraşi cu asemenea delicii, oamenii nu s-au lăsat asteptaţi, iar bucătarii iscusiţi s-au întrecut în prepararea celor mai gustoase reţete.
.