Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina în care se afla s-a răsturnat

Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina în care se afla s-a răsturnat

Un tânăr de 19 ani a murit, în noaptea de joi spre vineri, într-un accident rutier produs în judeţul Suceava. Maşina în care se afla s-a răsturnat.
”Dispeceratul comun ISU-SAJ Suceava a fost anunţat, în această dimineaţă, la ora 2:30, despre producerea unui accident rutier, pe drumul comunal de pe raza localitaţii Petia (la ieşire spre loc. Unceşti). La faţa locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ”, a transmis ISU Suceava.
 
Surs acitată a precizat că, la sosirea echipajelor, a fost găsit un autoturism, care era răsturnat în afara părţii carosabile.
 
”În exteriorul maşinii, a fost identificată o victimă inconştientă, un tânăr în vârstă de 19 ani. Din nefericire, victima avea leziuni incompatibile cu viaţa, iar cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul acesteia”, a mai transmis sursa citată.
 
Deocamdată, poliţiştii nu au transmis date cu privire la modul de producere a accidentului.

Afla mai multe despretanarmasinaaccidentdeces
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt