PNL cere intervenţia Guvernului şi a MAI înaintea protestului AUR din Bucureşti. „România are nevoie de respectarea legii, nu de haos”

PNL cere intervenţia Guvernului şi a MAI înaintea protestului AUR din Bucureşti. „România are nevoie de respectarea legii, nu de haos”

Partidul Naţional Liberal cere Guvernului şi Ministerului Afacerilor Interne să ia măsuri pentru menţinerea ordinii publice în Bucureşti, în contextul manifestaţiei anunţate de AUR şi susţinătorii lui Călin Georgescu pentru sâmbătă, 14 noiembrie. Liberalii susţin că protestul nu ar îndeplini condiţiile legale de organizare şi avertizează asupra riscului unor incidente violente. PNL atrage atenţia şi asupra faptului că manifestaţia coincide cu meciul de fotbal România - Polonia, care va aduce în Capitală numeroşi suporteri.

Într-un comunicat transmis vineri, liberalii au cerut autorităţilor să se asigure că legea este respectată şi că siguranţa bucureştenilor nu este pusă în pericol.

PNL susţine că Guvernul şi Ministerul Afacerilor Interne au responsabilitatea de a preveni eventualele incidente şi îi consideră responsabili pe reprezentanţii guvernării şi pe liderii AUR pentru posibilele tulburări sau acte de vandalism care ar putea apărea în urma manifestaţiei.

Formaţiunea politică avertizează că protestul nu trebuie să devină un prilej pentru violenţe în Capitală şi face referire la incidentele înregistrate în ultimele săptămâni în Franţa, Italia şi Belgia.

Liberalii subliniază că dreptul la liberă exprimare şi dreptul de a protesta sunt garantate într-o societate democratică, însă trebuie exercitate cu respectarea legii şi fără acte de violenţă.

PNL îl susţine pe primarul Ciprian Ciucu. Ce solicită autorităţilor

Reprezentanţii PNL afirmă că, în cazul în care o manifestaţie nu respectă condiţiile legale de organizare, autorităţile trebuie să acţioneze în limitele atribuţiilor pe care le au pentru a preveni eventualele incidente.

Totodată, liberalii şi-au exprimat susţinerea faţă de poziţia primarului general al Capitalei, Ciprian Ciucu, privind aplicarea legii şi prevenirea problemelor de ordine publică.

Un alt motiv de îngrijorare invocat de PNL este suprapunerea manifestaţiei cu meciul de fotbal România - Polonia. Partida este aşteptată să atragă în Bucureşti grupuri numeroase de suporteri, ceea ce ar putea complica gestionarea situaţiei de către forţele de ordine.

În acest context, partidul solicită măsuri suplimentare de prevenţie pentru a evita eventuale confruntări sau provocări.

Acuzaţii la adresa AUR privind participarea unor formaţiuni extremiste din străinătate

PNL critică şi asocierea anunţată de AUR cu reprezentanţi ai unor formaţiuni politice extremiste din afara ţării. Liberalii susţin că unele dintre aceste grupări au avut în trecut declaraţii xenofobe la adresa românilor care trăiesc în alte state europene.

În comunicat, formaţiunea politică acuză AUR că acceptă asocierea cu persoane şi grupări care au manifestat ostilitate faţă de românii din diaspora.

„România are nevoie de respectarea legii, nu de dezordine şi haos”, transmit liberalii, care consideră că actuala guvernare poartă întreaga responsabilitate pentru menţinerea ordinii publice şi protejarea cetăţenilor.

Solicitarea PNL vine în contextul manifestaţiei anunţate pentru 14 noiembrie, la Bucureşti, la care ar urma să participe AUR şi susţinătorii lui Călin Georgescu.

Afla mai multe despreprotestaur; calin georgescupnl
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI