Eforturi supraomeneşti pentru salvarea supravieţuitorilor

Eforturi supraomeneşti pentru salvarea supravieţuitorilor

Patru zile au trecut de la cutremurele devastatoare care au îngenunchiat Turcia şi Siria, iar cele două ţări nu încetează să-şi numere morţii şi răniţii. Peste 19.000 de suflete şi-au găsit sfârşitul sub dărâmături, iar imaginile cumplite cu trupurile fără viaţă, aliniate, înfioară o lume întreagă. Sunt cel puţin 63 de mii de oameni răniţi. Vă avertizăm că urmează imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional.

Înfrânţi de durere, supravieţuitorii păzesc ruinele, în speranţa că familiile vor fi salvate, însă echipele de intervenţie duc o luptă inegală cu dimensiunea dezastrului. Misiunile de salvare se transformă în misiuni de recuperare a celor prinşi sub miile de clădiri prăbuşite. Din păcate, pe măsură ce orele trec, şansele de supravieţuire scad, iar orice copil, bărbat, femeie sau animal scoşi în viaţă înseamnă o victorie.

Urmează o bătălie cruntă pentru cei rămaşi în viaţă: nu au apă, nu au mâncare, stau în frig, nu au electricitate sau comunicaţii. OMS spune că poate urma o catastrofă.

Orice viaţă salvată de sub dărâmături este un miracol. Aşa s-a întâmplat şi în regiunea Hatay, unde o fetiţă de 5 ani pe nume Hazal a fost salvată la peste 70 de ore de la cutremur. Copila era conştientă şi chiar a cerut controlul medical. Echipele de intervenţie nu renunţă la luptă şi încearcă din răsputeri să ajungă la cei care, după patru zile, încă se agaţă de viaţă sub clădirile prăbuşite.

În zonele lovite, neputinţa şi deznădejdea sunt învinse, din când în când, de viaţă. Un bebeluş a fost salvat, împreună cu familia sa, la 68 de ore de la primul cutremur. Este sănătos, iar acum se află în grija medicilor. În altă zonă, voluntarii i-au cântat unei fetiţe în timp ce încercau să o salveze din dărâmăturile casei în care locuia.

Adana este unul dintre oraşele distruse de cutremur. Aici, peste 1.000 de oameni au murit şi zeci de clădiri s-au prăbuşit Acum, peste un milion şapte sute de suflete au rămas fără case, fără haine şi fără mâncare. Toţi se roagă ca acest vis urât să se termine cât mai repede şi să se întoarcă la viaţa lor normală.

Cu fiecare minut care se scurge, scad însă şi şansele ca sub dărâmături să mai existe oameni în viaţă. Bilanţul va creşte în continuare, sunt sute de clădiri prăbuşite care au devenit morminte. Peste tot domneşte moartea şi disperarea, iar imaginile cu sacii cu cadavre, morţii acoperiţi cu pături şi cearşafuri, aliniaţi la pământ, îngrozesc o lume întreagă. Peste tot au loc înmormântări în masă.

În acest timp, sute de mii de sinistraţi se adăpostesc în corturi ori se îngrămădesc în maşini sau chiar printre ruine. Se luptă cu gerul şi fac focuri de tabără în stradă, ca să se încălzească. Pe străzile multor oraşe au fost instalate corturi cu alimente care să fie distribuite supravieţuitorilor, însă nu sunt de ajuns.

În Siria, eforturile de salvare sunt complicate de conflictul care a divizat naţiunea şi i-a distrus infrastructura. Peste 300 de mii de persoane au rămas fără casă sau adăpost. Uniunea Europeană a confirmat că va trimite un ajutor de 3,5 milioane de euro. Iar Naţiunile Unite au trimis deja 6 camioane cu ajutoare umanitare.

Clipe de bucurie printre lacrimi oferă salvatorii şi când scot de sub dărâmături animale. Un tânăr recuperat dintre ruine le-a cerut să-i salveze şi pisica. Intervenţia a durat mai bine de cinci ore.

foto: www.facebook.com/igsu.situatiideurgenta

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt