81.000. Aceasta este, de fapt, cifra reală a românilor care au un salariu mai mare decât cel al preşedintelui. Mai exact venituri de peste 25 de mii de lei. Sunt exact cei pe care Executivul vrea să-i taxeze suplimentar cu 16%. Lucru greu de aplicat, cred specialiştii, iar măsura nu ar fi de ajuns pentru a acoperi gaura de 20 de miliarde din buget.
Numărul real al celor cu venituri de lux este dublu faţă de cel înregistrat de Inspecţia Muncii. Practic, ITM arăta că sunt 42.315 români cu salarii peste 25.000 de lei, iar dintre aceştia 2.300 sunt bugetari. Numai că în Revisal nu sunt adăugate şi anumite categorii de bugetari, ale căror venituri asimilate sunt peste salariul preşedintelui României.
Asta face ca în baza de date ANAF să figureze un număr dublu al celor cu venituri de lux. Mai exact 81.000 de români. Această diferenţă între ANAF şi ITM este dată de faptul că la Administraţia Fiscală sunt declarate si sporurile obţinute din participarea la consilii de administraţie, nu doar salariile, în timp ce la ITM sunt declarate doar contractele de muncă. Guvernul ar vrea supraimpozitarea celor 81.000 de români.
Printre cei afectaţi de această măsură ar urma să fie guvernatorul BNR. Mugur Isărescu are un venit cumulat de peste 100.000 de lei. De asemenea, şeful ASF, şeful ANRE, dar şi directorul SPP au salarii mai mari decât Klaus Iohannis. Specialiştii sunt de părere că impozitarea progresivă va fi greu de aplicat.
Bugetarii cu venituri peste 25 de mii de lei, care nu sunt cumulate doar din salarii, sunt în domenii precum fonduri europene, sănătate, dar şi educaţie. Măsura este încă analizată de coaliţia de guvernare, iar liderul psd a explicat că in discutie sunt doar bugetarii.
Pe de altă parte, această soluţie nu ar însemna foarte mulţi bani la buget pentru a acoperi gaura de 20 de miliarde de lei. Banca Mondială recomandă României să renunţe la facilităţile fiscale acordate unor domenii precum IT-ul, agricultura sau construcţiile, dar şi creşterea TVA-ului în HORECA, la alimente, medicamente sau lemne de foc.