Virgil Popescu: Am votat pentru adoptarea Programului pentru Industria Europeană de Apărare, în valoare de 1,5 miliarde de euro

Virgil Popescu: Am votat pentru adoptarea Programului pentru Industria Europeană de Apărare, în valoare de 1,5 miliarde de euro

Europarlamentarul PNL Virgil Popescu a anunţat, într-o postare pe Facebook, că a votat pentru adoptarea Programului pentru Industria Europeană de Apărare (EDIP), un nou instrument financiar în valoare de 1,5 miliarde de euro, creat pentru a întări capacitatea de producţie militară a Uniunii Europene şi pentru a încuraja achiziţiile comune.

Potrivit lui Popescu, EDIP marchează „un pas important către o autonomie strategică reală”, fiind primul program dedicat în mod direct industriei de apărare europene.

Europarlamentarul a subliniat că a susţinut „principiul buy European”, care limitează la maximum 35% ponderea componentelor provenite din ţări terţe neasociate, pentru ca un produs militar să poată primi finanţare europeană. „Este o măsură esenţială pentru a proteja şi întări industria europeană”, a afirmat acesta.

„Europa şi România devin mai puternice atunci când investesc în propria securitate”, a concluzionat Virgil Popescu.

Afla mai multe despreueedip
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt