Românii cumpără tot mai multe maşini „verzi”. Cu cât au crescut vânzările de autoturisme ecologice în 2021
Aproape 2.
Aproape 2.
Proiectul de buget al judeţului Ialomiţa pe anul 2021 a fost prezentat în dezbatere publică, urmând ca în şedinţa de consiliu de la sfârşitul lunii aprilie proiectul să fie supus aprobării.
Compania de servicii financiare digitale Revolut se apropie de o nouă finanţare, care ar evalua-o la peste 10 miliarde de dolari, a relatat, sâmbătă, Sky News, transmite Reuters, preluată de News.
Industria autovehiculelor electrice şi sectoarele economice conexe trec prin momente dificile după o perioadă de exuberanţă.
Uniunea Europeană va prezenta săptămâna viitoare condiţiile necesare pentru ca transporturile, industria şi clădirile să fie clasificate ca investiţii durabile, dar va amâna decizia dacă gazele naturale şi energia nucleară ar trebui să fie incluse în categoria energiei verzi, potrivi.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) continuă în ritm susţinut Campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2021.
Accesarea de fonduri europene reprezintă un domeniu de mare interes pentru fermierii români, cu precădere pentru cei tineri care vor să se instaleze ca şefi de exploataţie.
Preţurile proprietăţilor imobiliare par să o fi luat razna la Cluj, cel mai scump oraş românesc.
Şefii de la Drumuri mai fac o încercare, a treia, pentru a construi centura Tecuciului, un drum cu o singură bandă pe sens şi o lungime de aproape 7 kilometri.
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, susţine că nu există motive pentru noi reduceri ale dobânzii de politică monetară şi precizează că BNR este pregătită să asigure flexibilitatea ţintei de inflaţie.
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) în termeni nominali a crescut în primele două luni din acest an faţă de perioada similară din 2020, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrăt.
Cererea pentru electrocasnicele mari a înregistrat anul trecut o creştere fără precedent în România, urmare a pandemiei COVID, piaţa urcând cu 9% ca număr de unităţi vândute.
Plafonului pentru schema de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor ar putea creşte! Într-un comunicat de presă remis AGRO TV, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie “Prof.
Peste 100 de foşti deputaţi şi senatori îşi vor pensiile speciale înapoi, la două luni de când au fost abrogate.
Compania aeriană maghiară Wizz Air este obligată de către Tribunalul Bucureşti, Sibiu şi Cluj-Napoca să reangajeze patru piloţi şi zece însoţitori de zbor.
Bitcoin a atins marţi un nou nivel record de 62.
Guvernul va discuta în şedinţa de miercuri un Memorandum întocmit de Ministerul Muncii care prevede reducerea sporurilor bugetarilor şi stabilirea principiilor care vor sta la baza elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Ministerul Muncii a modificat modelul cadru al contractului individual de muncă şi a introdus o nouă obligaţie care îi revine angajatorului: să informeze salariatul, în momentul angajării, cu privire la obligaţia de a adera la un fond de pensii administrat privat, anunţă ministrul Raluca.
Volumul comerţului cu amănuntul în Uniunea Europeană a scăzut cu 2,2%, în timp ce în zona euro declinul a fost de 2,9%, în februarie, comparativ cu perioada similară din 2020, România fiind printre statele membre UE cu cea mai mare creştere a acestuia, arată datele publicate luni de Ofi.
ING Bank România a acordat o facilitate de credit de 10 milioane de lei companiei Agrinvest Credit IFN pentru creşterea creditării fermierilor mici şi mijlocii şi pentru acoperirea nevoilor de capital de lucru ale companiei în anul 2021, conform unui comunicat al băncii.
Peste 100 de kilometri de drumuri judeţene din Botoşani ar urma să fie modernizaţi, în următorii doi ani, în baza unui proiect cu finanţare europeană, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Doina Federovici.
Statul dă, anual, sute de milioane de lei pentru pensiile speciale ale celor care nu şi-au plătit contribuţiile.
Una dintre clădrile simbol ale Capitalei şi un punct strategic din punct de vedere al infrastructurii va fi modernizată! Este vorba despre Gara de Nord.