Economia Greciei ar urma să înregistreze o expansiune de 5,4% în 2022, după un avans de 3,3% în 2021 şi un declin de 8,2% în 2020, se arată într-un raport al Fondului Monetar Internaţional (FMI), informează site-ul GreekReporter.com şi publicaţia Ekathimerini.
Măsurile adoptate de Guvernul de la Atena, de sprijinire a gospodăriilor şi a afacerilor, vor ajuta la atenuarea impactului pandemiei de coronavirus (Covid-19) asupra companiilor din sectorul non-financiar. Totuşi, sprijinul acordat economiei în timpul pandemiei va duce la un deficit primar de 7,2% din PIB, avertizează FMI.
"În condiţiile în care campania de vaccinare progresează, prelungirea pandemiei ar adăuga incertitudini fără precedent şi riscuri semnificative tuturor sectoarelor economiei", pe lângă incertitudinile mai ample privind redresarea economiei mondiale, se arată în raportul FMI.
Banii primiţi prin pachetul de redresare de la UE ar urma să sprijine creşterea economiei Greciei, a creditării, să ajute la reducerea impozitării şi, în final, la îmbunătăţirea ratingului de credit al ţării. "Fondurile europene au potenţialul de a sprijini tranziţia Greciei spre un model de creştere mai verde şi mai just, cu o rată mai scăzută a şomajului", apreciază FMI.
Grecia urmează să primească în următorii ani aproximativ 30,5 miliarde de euro, dintre care 17,8 miliarde ca subvenţii directe şi 12,7 miliarde sub formă de împrumuturi. Instrumentul de redresare NextGenerationEU al UE, în valoare de 750 de miliarde euro, include granturi şi împrumuturi. Comisia Europeană va distribui aceşti bani în tranşe, în funcţie de atingerea anumitor indicatori de către guvernele statelor membre. Prima tranşă ar putea veni în această vară.
Pe termen mediu, FMI se aşteaptă la o scădere a datoriei Greciei, după ce a atins un nou nivel record în 2021, iar necesităţile financiare pentru rambursarea datoriilor rămân gestionabile, astfel încât datoria publică a ţării rămâne sustenabilă.
În pofida pandemiei, Guvernul de la Atena a implementat reforme în câteva sectoare, deşi într-un ritm mai lent comparativ cu trecutul apropiat. Reacţia autorităţilor elene la pandemie a fost rapidă şi eficientă, iar economia şi-a dovedit rezilienţa, se arată în raportul FMI.
Sursa: Agerpres