În timpul secetei din anii ’38 – ’39, ţara noastră avea o producţie de 700 kg de grâu la hectar, dar autorităţile au decis să exporte tot surplusul de producţie, ceea ce a generat o criză a pâinii şi implicit răspândirea pelagrei, numită popular „ciuma mălaiului”.
În anul 1938 a avut loc o secetă ce a acoperit toată Europa. În acel an media ţărilor europene la hectarul de grau a fost în jurul valorilor de 3-400 kg. Printr-un concurs de împrejurari asociat vremii, România a reuşit în acel an o productivitate de 700 de kg de grâu la hectar. Din cauza unor decizii neinspirate la nivel guvernamental, România şi-a exportat tot surplusul de producţie. Efectul s-a simtit imediat, o criză la nivel naţional generată de lipsa pâinii a avut loc în perioada 1938-1939, iar românii, în special cei de rând, s-au îmbolnăvit de pelagră – „ciuma” mălaiului”. „Denumirea de grânarul Europei a fost nimic altceva decât o măgulire a orgoliului naţional pentru a genera vânzarea bunurilor şi a accelera decizia”, a declarat pentru „Adevărul” Cezar Gheorghe, consultant expert al Clubului Fermierilor Români.
