Muzeul din metrou, deschis toată vara
Arta cucereşte metroul bucureştean! Călătorii din subteran vor putea ridica ochii din telefoanele mobile de astăzi şi până la finalul verii, pentru a admira reproduceri ale operelor mai multor artişti români.
Arta cucereşte metroul bucureştean! Călătorii din subteran vor putea ridica ochii din telefoanele mobile de astăzi şi până la finalul verii, pentru a admira reproduceri ale operelor mai multor artişti români.
Centrul istoric San Marino şi Muntele Titano, însumând 55 de hectare, au fost înscrise în anul 2008 în lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO, potrivit paginii de internet a organizaţiei, http://whc.
Arheologii Complexului Muzeal Naţional Neamţ au descoperit vechiul cimitir al Mănăstirii Văratec, situat lângă Biserica "Naşterea Sf.
Ilustratoarea sud-coreeană Baek Heena şi scriitorul francez de cărţi pentru copii Jean-Claude Mourlevat au acceptat luni, în cadrul unei ceremonii online, premiul literar Astrid Lindgren, potrivit DPA.
Narcis Dorin Ion a fost director al Direcţiei „Muzee, Colecţii şi Arte Vizuale” din Ministerul Culturii, a fost directorul general al Castelului Bran şi, din 2016, e manager al Muzeului Naţional Peleş din Sinaia.
Premieră la Teatrul Naţional Bucureşti.
Regizorul franco-polonez Roman Polanski rememorează "groaza" trăită în copilăria sa în timpul Holocaustului într-un nou documentar care îi e consacrat, prezentat duminică în deschiderea Festivalului de Film de la Cracovia, informează AFP.
Actorul Victor Rebengiuc a declarat duminică, în emisiunea „Insider Politic” de la Prima TV, că a fost vaccinat împotriva Covid-19 şi că îi priveşte „cu milă” pe cei care protestează faţă de măsurile impuse de autorităţi în contextul pandemiei.
La Bucureşti puteţi vizita un muzeu care prezintă istoria intimităţii din ultimele trei secole.
Biserica de lemn din satul Urşi, judeţul Vâlcea, se află printre câştigătoriei ediţiei 2021 a Premiilor Europene pentru Patrimoniu, anunţă Comisia Europeană şi Europa Nostra.
O minune dumnezeiască! Asta spun localinicii din comuna Sânandrei, din Timiş, după ce statuia Sfintei Fecioare aînceput să lăcrimeze.
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, prin Centrul de Carieră, Orientare Profesională şi Alumni, organizează, în perioada 10 - 12 iunie, un eveniment dedicat comunităţii absolvenţilor UBB.
24 de icoane, confiscate de autorităţi în timpul regimului comunist, sunt acum expuse la Muzeul Vrancei.
Ultimul spectacol-pilot din seria celor organizate pentru relansarea sectorului cultural-artistic, a avut loc la OperaNaţională din Bucureşti.
Italia a fost reprezentată de trupa de rock Måneskin.
ÎPS Teodosie a avut prima reacţie după apariţia în presă a documentului în care Sfântul Sinod al BOR îl critică dur şi îi refuză cererea de a ridica la rang de mitropolie Arhiepiscopia Tomisului.
Târgul internaţional de artă Art Basel, unul dintre cele mai cunoscute din lume, şi-a deschis porţile în Hong Kong, întrun nou format.
Inalt Prea Sfintirul Teodosie a căzut în dizgraţia mai marilor Bisericii Ortodoxe Române! Arhiepiscopului Tomisului a fost criticat dur de Patriarhul Daniel după ce a cerut avansarea în ierarhie şi transformarea în mitropolit.
Egipt a inaugurat săptămâna aceasta 2 muzee de artefacte în Aerportul Internaţional din Cairo.
Aeroportul Internaţional din Otopeni s-a transformat în… muzeu timp de o zi.
Concursul muzical Eurovision, a cărui ediţie cu numărul 65 nu s-a putut desfăşura în 2020 în contextul pandemiei de COVID-19, începe marţi cu prima semifinală, în care reprezentanta Maltei va trebui să confirme pe scenă pronosticurile care o consideră favorită, relatează EFE.
Conacul familiei Mocioni, din satul Foeni, realizat în stil neoclasic în anul 1750, va intra în circuitul turistic timişean peste trei ani, în urma unei investiţii de 12.