Centrul istoric San Marino şi Muntele Titano

Centrul istoric San Marino şi Muntele Titano

Centrul istoric San Marino şi Muntele Titano, însumând 55 de hectare, au fost înscrise în anul 2008 în lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO, potrivit paginii de internet a organizaţiei, http://whc.unesco.org.

Centrul istoric al oraşului datează de la înfiinţarea republicii ca oraş-stat în secolul al XIII-lea. Centrul istoric include turnuri de fortificaţie, ziduri, porţi şi bastioane, o bazilică neoclasică din secolele al XIX-lea, mănăstiri din secolele al XIV-lea şi al XVI-lea, precum şi Teatrul Titano din secolul al XVIII-lea. Proprietatea reprezintă un centru istoric încă locuit care îşi păstrează toate funcţiile instituţionale. Datorită poziţiei sale pe vârful muntelui Titano, nu a fost afectată de transformările urbane care au avut loc de la apariţia erei industriale până în prezent.

San Marino este una dintre cele mai vechi republici din lume şi singurul oraş-stat italian care a supravieţuit, reprezentând o etapă importantă în dezvoltarea modelelor democratice în Europa şi în întreaga lume. Are un statut recunoscut ca simbol al unui oraş-stat liber, ilustrat în dezbateri politice, literatură şi arte de-a lungul secolelor. Zidurile de apărare şi centrul istoric au suferit modificări de-a lungul timpului, care includ restaurare intensivă şi reconstrucţie între sfârşitul secolului al XIX-lea şi primele decenii ale secolului al XX-lea, proces care face parte din istoria proprietăţii şi care reflectă schimbarea abordărilor de conservare şi prezentare a patrimoniului în timp, notează site-ul UNESCO.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt