Aproximativ 800 de civili refugiaţi într-o uzină chimică din Severodoneţk - Prima News

Aproximativ 800 de civili refugiaţi într-o uzină chimică din Severodoneţk

Aproximativ 800 de civili s-au refugiat într-o uzină chimică din Severodoneţk, în estul Ucrainei, unde se duc lupte înverşunate între forţele ucrainene şi trupele ruse de mai multe zile, a afirmat marţi avocatul american al magnatului Dmitro Firtaş, proprietarul uzinei, potrivit AFP.

“Circa 800 de civili s-au refugiat în adăposturile uzinei chimice Azot, proprietate a Grupului DF al lui Dmitro Firtaş”, a indicat într-un comunicat Lanny Davis, avocatul magnatului ucrainean. “Între cei 800 de civili figurează circa 200 dintre cei 3.000 de angajaţi ai uzinei şi aproximativ 600 de locuitori din Severodoneţk”, a adăugat el.

Contactată de AFP, preşedinţia ucraineană nu a confirmat deocamdată această afirmaţie.

Potrivit comunicatului publicat pe site-ul de internet al Group DF, cei 200 de angajaţi prezenţi în continuare în interiorul uzinei “rămân acolo pentru a asigura protecţia produselor chimice puternic explozive aflate încă la faţa locului”.

Uzina Azon este situată în Severodoneţk, oraş-cheie din regiunea Lugansk, pe care trupele ruse încearcă să-l cucerească în întregime de mai multe săptămâni.

Moscova a afirmat marţi dimineaţă că ar fi “eliberat complet” zonele rezidenţiale, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski asigurase luni că combatanţii ucraineni “rezistă” în continuare pe poziţiile lor.

agerpres.ro

Total
0
Shares
Total
0
Share