Zeci de mii de pelerini la Nicula - Prima News

Zeci de mii de pelerini la Nicula

Mânăstirea Nicula de lângă Cluj Napoca este locul unde, în fiecare an, pelerini din toate colțurile lumii vin să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. Credincioșii dorm întinși pe pături, chiar pe pământul rece și consumă din ce au adus cu ei. Oamenii au început deja să ajungă acolo și până duminică se vor ruga sub cerul liber. În această dimineață, în zona mânăstirii, a fost deschis și un centru de vaccinare.

Icoana Făcătoare de minuni a Sfintei Maria care a lacrimat îi face pe credinciosi să vină, de ani buni, în curtea mânăstirii de la Nicula să se roage în liniște și tihnă. Deși mai sunt două zile până pe 15 august, oamenii au început deja să sosească și să își găsească un loc unde vor rămâne pentru rugăciune.

Sute de mii de oameni sunt așteptați la pelerinajul de anul acesta Credincioșii vor înconjura biserica de lemn pe coate și în genunchi.

La fel ca anul trecut, pelerinajul va sta sub semnul pandemiei. Distanțarea fizică și purtarea măștii de protecție
sunt câteva dintre regulile care trebuie respectate.

Sâmbătă noaptea icoana Făcătoare de Minuni va fi scoasă din biserică si arătată mulțimii. În apropiere de mănăstirea Nicula a fost dechis si un centrul de vaccinare. Cei care doresc să se imunizeze o pot face cu serurile de la Pfzier sau Johnson&Johnson



Total
0
Shares
Total
0
Share