Liviu Petrina, românul care visează la reîntregirea României

Liviu Petrina, românul care visează la reîntregirea României

A spus mereu ce a gândit, cu riscul de a fi dat la o parte. A fost exmatriculat din liceu, de la facultatea de drept, iar mai apoi, pe când era diplomat de carieră, a fost exclus din Ministerul de Externe. Vorbim despre Liviu Petrina, românul care visează la reîntregirea României. La Revoluţie, a pus bazele primului Partid Creştin Democrat. La scurt timp, la iniţiativa lui Corneliu Coposu, gruparea a fuzionat cu Partidul Naţional Ţărănesc. Pe 1 octombrie, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucuresti, a avut loc Congresul de Fuziune al Partidului Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache cu Partidul Corectei Guvernări.

Invitat în platoul FOCUS, Liviu Petrina a spus că ,,sâmbătă ne-am adunat, zicem noi, ţărăniştii autentici care credem că se poate şi trebuie dusă mai departe lupta pe care au început-o străbunii noştri cu secole înainte. Şi am fuzionat cu Partidul Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache, am avut mesaje extrem de importante de la domnul Nicolae Raţiu -fiul celebrului Ion Raţiu, cel mai bun preşedinte pe care românii l-ar fi putut avea dar nu l-au avut-, am primit mesaje de la personalităţi marcante: domnul Alex Ştefănescu, critic reputat, domnul Vasile Lupu, unul dintre liderii noştri, domnul Ion Varlam, descendent al unor domnitori din Moldova şi din Muntenia, el însuşi un erou al rezistenţei antiruseşti, anticomuniste. La 13, 14 ani a fost smuls din pat de lângă fratele său şi aruncat în faţa părinţilor şi călcat în picioare şi dus la casa de corecţie doar pentru că pusese manifeste în cutiile de scrisori prin zona Dorobanţi pe care scria <Nu mergeţi cu ruşii!>, <Nu colaboraţi cu ruşii!>. Au fost mesaje şi de la domnul Antonel Tănase, fost secretar general al Guvernului, astăzi unul dintre liderii Partidului Forţa Dreptei."

Liviu Petrina a anunţat că ,,partidul a adoptat o rezoluţie care se numeşte Renaşterea spirituală şi reîntregirea României pentru că în momentul de faţă problema noastră fundamentală este de ordin spiritul, moral. Toţi căutăm soluţii -cum să facem planuri de ţară, tot felul de legi peste legi, ordonanţe peste ordonanţe- ceea ce este esenţial este să ne întoarcem la rădăcini, să aşezăm din nou în faţa noatră legea supremă creştină a moralei. Problema fundamentală nu este că oamenii nu ştiu cum să conducă treburile ţării, problema este că acel primar este preocupat să fure şi nu are timp să construiască, acel ministru sau prim-ministru care fură teza de doctorat nu are timp să se ocupe de ţara respectivă, ş.a.m.d. Deci este foarte important să înţelegem că trebuie să ne întoarcem la rădăcinile creştine şi să punem înainte de toate valorile morale."

Fondatorul Partidului Corectei Guvernări este de părere că ,,un om politic are nevoie de trei calităţi. S ă fie cinstit, să fie capabil şi să fie harnic, disponibil în a pune umărul să îi ajute pe ceilalţi. Noi avem un model extraordinar, Iuliu Maniu, care a reuşit să se dăruiască poporului său şi nu a făcut niciun fel de compromisuri."

Referitor la Basarabia, Liviu Petrina a declarat că ,,atunci când Dumnezeu ne va binecuvânta să readucem Basarabia acasă vom merge primari voluntari, un fel de consilieri pe lângă primari, pe contul nostru, să ajutăm ca acea ramură a familei româneşti să se intregeze din nou în marea familie a românilor. Eu vă spun cu certitudine şi cred că va fi momentul apropiat pentru că Occidentul şi-a dat deja seama de importanţa reunirii Basarabiei cu România, cred că şi Anglia şi America şi celelalte puteri democrate occidentale înţeleg mai bine acum mai bine ca în anii '90 când nu i-au dat peste mână unuia, despre care eu spun că este un trădător, domnul Ion Iliescu care a blocat reîntregirea în 1991."

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt