”Colectiv”, două nominalizări la Oscar
Filmul documentar Colectiv, regizat de Alexander Nanau, este pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscar, la două categorii.
Filmul documentar Colectiv, regizat de Alexander Nanau, este pe lista scurtă a nominalizărilor la Oscar, la două categorii.
După Campionatul Naţional de la Buzău, tenisul de masă propune o nouă competiţie de anvergură.
MTS are propriul scandal cu Federaţia de Rugby, iar FCSB este cea care poate să profite.
Salariul minim în România ar putea să crească cu câteva sute de lei, potrivit unui proiect de lege dezbătut zilele acestea în Parlamentul European.
Suntem mulţumiţi de cum a decurs până acum campania de vaccinare! O arată un studiu recent, care ne spune că peste jumătate dintre români consideră că autorităţile au pregătit bine şi foarte bine imunizarea populaţiei împotriva covid-19.
A venit apa caldă? Da, dar e rece! Oricât ar părea de hilară această expersie, pentru cei mai mulţi dintre bucureşteni, ea va mai rămâne mult timp de acum înainte o dramă.
Dragostea e oarbă, spune o expresie românească! Pandemia se pare că le-a pus însă multor femei şi bărbaţi care şi-au unit destinele ochelari de vedere! Şi asta pentru că, spun specialiştii, îndrăgostiţii au stat foarte mult timp împreună şi au putut observa la partener toate defe.
Justiţia din Germania l-a pus sub acuzare pe un fost gardian de lagăr nazist, în vârstă de 100 de ani pentru complicitate la comiterea unor crime.
3 cazuri noi de infectare cu noua tulpină a coronavirusului au fost raportate astăzi, iar două dintre cele 3 persoane NU au călătorit recent în Marea Britanie.
Apar noi detalii în cazul decesului marelui fotbalist argentinian, Diego Armando Maradona.
Un accident spectaculos a avut loc în această după amiază pe Bulevardul Beijing din Capitală.
La Galaţi, campania de vaccinare anti covid este un haos! Programările din platformă nu se respectă iar cei care se programează prin call center află la centrul de imunizare că, de fapt, nu mai sunt doze.
Patru oameni au murit din cauza vitezei excesive, în urma a două accidente care au avut loc în judeţele Braşov şi Iaşi.
Un alt monolit misterios, asemănător celui apărut anul trecut în Piatra Neamţ, a răsărit, de data aceasta, în Turcia.
Turismul de croazieră se relansează în 2021: până în acest moment 26 de nave maritime şi-au anunţat deja sosirea în Portul Constanţa.
Pacienţii cu Covid 19 ar putea fi trataţi în curând cu două medicamente care promit să vindece boala în doar câteva zile! Speranţa vine din Israel, acolo unde sunt deja testate pe pacienţi aceste tratamente.
Patru oameni au murit aseară din cauza vitezei excesive.
Tăierea voucherelor de vacanţă dă lovitura de graţie sectorului turistic aflat deja în colaps din cauza pandemiei.
Se cere închisoare pe viaţă pentru bărbatul care a dat de pământ cu doi copii într-un parc din Hunedoara.
Ies la iveală noi probleme grave la spitalul mobil de la Leţcani.
Mulţi români au reînceput să apeleze la recondiţionarea pantofilor…o tendinţă veche, scoasă însă la suprafaţă de pandemie.
Statele Unite dar şi ţările europene promit să accelereze campania de vaccinare pentru a combate la timp răspândirea noilor tulpini ale SARS COV 2.
Nicusor Dan promite să rezolve parţial problema apei calde din Capitală! Până la finalul anului, vor fi reabilitate 5 tronsoane de distribuţie a agentului termic.