RALIU ÎN MARAMUREŞ, DUPĂ 14 ANI
Raliul Maramureşului revine în calendar după 14 ani de pauză.
Raliul Maramureşului revine în calendar după 14 ani de pauză.
U Olimpia Cluj a câştigat al zecelea titlu consecutiv de campioană a României.
Va fi o vară plină pentru echipele angrenate în cupele europene.
Suporterii români pot veni pe stadion şi la meciurile echipei naţionale.
Operaţiune de amploare a oamenilor legii din Timişoara pentru depistarea migranţilor care trăiesc pe străzile oraşului.
Urmărire ca-n filme pe străzile din Târgu Mureş! Patru maşini şi un panou publicitar au avut de suferit serios, după ce un şofer beat a pierdut controlul volanului şi a intrat în viteză într-o parcare.
După lungi aşteptări, iubitorii de festivaluri au primit o veste nesperată chiar de la vicepremierul Dan Barna.
Turiştii din staţiunea harghiteană Băile Tuşnad au ocazia, periculoasă de altfel, de a se întâlni faţă în faţă, în fiecare zi, cu urşi, pe străduţele de lângă hoteluri.
Episodul de vreme rea care a pus stăpânire pe aproape jumătate din ţară era cât pe ce să conducă la o tragedie de proporţii.
1 iunie este data la care România se relaxează şi mai mult.
Uriaşă campanie de imagine declanşată astăzi de cele mai înalte oficialităţi ale statului român.
După mai bine de un an de pandemie, în România se va deschide o secţie ultramodernă de Primiri Urgenţela Spitalului Bagdasar Arseni din Capitală.
Însoţit de 250 de poliţişti şi jandarmi de la trupele speciale, Ministrul Mediului, Tanczos Barna a condus operaţiunea Lupta cu mafia gunoaielor, la Săruleşti, Dâmboviţa.
Liviu Dragnea rămâne în închisoare! Instanţa a respins cererea lui de eliberare condiţionată.
Conaţionalii noştri sunt din nou în centrul atenţiei presei internaţionale.
Un scurt videoclip în care personaje principale sunt 2 albine face senzaţie pe internet.
Poliţiştii de frontieră de la Isaccea au descoperit într-un camion 2.
Patru români au fost arestaţi în Statele Unite după ce au jefuit peste 600 de biserici.
Belgia a suspendat vaccinarea cu serul Johnson & Johnson pentru persoanele cu vârste de sub 41 de ani.
Zeci de elevi au cerut, la Botoşani, să fie vaccinaţi la liceu, iar directorul şcolii şi medicii DSP le-au îndeplinit dorinţa.
Un tramvai a fost lovit de fulger, în mers, la Craiova.
Din 850 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, doar 8 au murit de la începutul pandemiei şi până acum la Spitalul din Abrud, judeţul Alba.
În mai multe licee din ţară, autorităţile au început vaccinarea elevilor cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani.