Românii s-au relaxat înaintea restricţiilor

Românii s-au relaxat înaintea restricţiilor

Toamna se numără cazurile de COVID. Autorităţile din România se aşteaptă la un al patrulea val al pandemiei. Cum vom reuşi să trecem peste el? Ne protejam şi respectam regulile. Acest lucru, însă, nu se mai întâmplă. Deşi sunt puţine locurile în care masca de protecţie a rămas obligatorie, mulţi nu mai vor sau uită să o poarte. Iar alţii
consideră că vaccinul i-a făcut deja imuni.

Pentru mulţi, însă, virusul nu mai există. Deşi vara a început cu marea relaxare, unii oameni… s-au relaxat de tot. Purtarea măştii de protecţie, una dintre garanţiile că vom sta departe de boală, a devenit opţională chiar şi acolo unde este obligatorie: în pieţe şi în staţiile de transport în comun.

Există, însă, şi oameni care au înţeles că virusul nu a dispărut.

Specialiştii în boli infecţioase atrag însă atenţia: şi cei vaccinaţi pot lua şi transmite virusul. Iar obligativitatea purtării măştii în unele spaţii publice a fost menţinută cu un singur motiv: protejarea întregii comunităţi.

Pentru cei care refuză să se conformeze şi continuă să încalce regulile, poliţiştii vor da în continuare amenzi.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt