Câştigă premii pe cuvânt la Prima TV
Unde-s doi, puterea creşte! Al doilea câştigător la concursul verii de la PRIMA TV, Câştigă premii pe cuvânt, este Mirela Militaru.
Unde-s doi, puterea creşte! Al doilea câştigător la concursul verii de la PRIMA TV, Câştigă premii pe cuvânt, este Mirela Militaru.
Portul Constanţa, o nouă zi, o nouă surpriză.
Aproximativ 90% dintre absolvenţii clasei a 8-a s-au încris la evaluarea naţională.
Este asociat direct cu lupta împotriva pandemiei de COVID 19 în România, ţine conferinţe săptămânal, iar acum a fost ales personalitatea anului 2021.
Teste de anticorpi care detectează noile variante de COVID- 19 au fost dezvoltate de oamenii de ştiinţă din MareaBritanie.
China a construit o "tabără" în Qinghai, o provincie din nordvestul ţării, unde simulează condiţiile de mediu de pe Marte.
O eroare umană ar fi provocat tragedia de la spitalul Victor Babeş în care şi-au pierdut viaţa trei pacienţi din TIR-ul ATI.
Cinci adolescente din Târgu Frumos s-au bătut chiar în mijlocul oraşului.
Ploile care au căzut neîncetat în ultimele zile au făcut ravagii în aproape toată ţara! Bilanţul este dramatic: case inundate, animale luate de ape şi străzi blocate de copacii smulşi de furtună.
La numai 11 zile de la semnarea unui armistiţiu, avitaţia israeliană a reluat atacurile în Fâşia Gaza.
Intervenţie în munţi cu elicopterul SMURD pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui straniu accident.
Imaginile dezastrului de pe lacul Beliş, acolo unde voluntarii au strâns peste 6 tone de gunoaie în doar 2 zile, au ajuns şi în atenţia autorităţilor, care au mers astăzi în zonă.
La Timişoara, programul Serviciului de Înmatriculări şi Permise a fost dat peste cap de arestarea celor 9 angajaţiacuzaţi de luare de mită.
Elevii din toată ţara ies în stradă nemulţumiţi că nu mai au transport gratuit nelimitat! Afectaţi sunt elevii care studiază în altă localitate decât în cea de domiciliu.
Elevii care sunt internaţi sau fac chimioterapie vor susţine evaluarea naţională din spital! Anunţul a fost făcut astăzi de inistrul Educaţiei.
Un depozit de mase plastice din Bârlad a ars complet noaptea trecută.
Ochii întregii planete sunt aţintiţi în aceste clipe asupra Genevei.
O mare universitate privată din Capitală este în centrul unui scandal de fraudă! Mai multe persoane din conducerea Universităţii aflată în centrul oraţului sunt bănuite că ar fi vândut ilegal mai multe apartamente din căminele universităţii, construite pe terenul primăriei sector 4.
O tânără de 23 de ani din Capitală a fost ucisă de concubin sub privirile îngrozite ale fetiţei sale de doar 4 ani şi ale mamei.
340 de mii de euro costă o injecţie care tratează forme grave de cancer de sânge! Tratamentul revoluţionar va ajunge curând şi în România, prima dată la Spitalul Fundeni.
EURO2020 dă peste cap traficul bucureştean! Restricţiile de circulaţie instituite în zona Arenei Naţionale au creatambuteiaje de nedescris.
Românii vor fi despăgubiţi pentru penele dese de curent! ANRE a decis ca furnizorii de energie electrică să plătească daune pentru depăşirea numărului maxim de întreruperi scurte ale curentului, adică între 3 secunde şi 3 minute.
COVID-19 se răspândeşte mult mai repede decât sunt distribuite vaccinurile, a anunţat Organizaţia Mondială aSănătaţii! Noile tulpini ale virusului Sars-Cov-2, Alpha şi Delta sunt mult mai contagioase iar multe ţări europene se confruntă deja cu valul patru al pandemiei, pe care încea.